Tânăra i-a făcut pe toţi cei patru antrenori să întoarcă scaunele spre ea, ba chiar mai mult, Horia Brenciu nu a vrut să-l lase pe Marius Moga să vadă cum arată Andreea, fiindu-i frică de faptul că fata îl va alege pe „micul Mozzart“ ca antrenor.
Povestea Andreei Olariu este una impreionantă, ea participând şi câştigând zeci de concursuri până acum. Cele mai importante premii pe care le-a primit sunt premiul I, împreună cu grupul de copii „Classic Style“, la concursul „SanRemo“, din Italia, în anul 2005, şi trofeul juriului, intitulat „Bravo Bravissimo“, la concursul „Io canto“, tot din Italia, în anul 2010.
Tot în urmă cu doi ani, tânăra din Constanţa era invitată şi la Antena 1, alături de mama ei, care spunea că Andreea are talent de la Dumnezeu, deoarece nimeni din familie nu cântă.
Andreea a spus atunci aceste vorbe deoarece mama ei a fost diagnosticată cu cancer şi a trecut printr-o operaţie dificilă.
Cu toate că are doar 16 ani, Andreea Olariu a participat şi la preselecţiile „America's got talent“, dar momentele grele prin care a trecut familia ei nu i-au permis să se prezinte la concurs. „Îi dedic mamei participarea mea la acest concurs“, a spus fata în culisele emisiunii „Vocea României“.
Andreea a cântat piesa „I surrender“ cu atâta patos şi dedicare, încât Horia Brenciu s-a ridicat de pe scaun şi s-a dus glonţ să-i cunoască familia tinerei. Din această cauză, colegii de platou ai lui Brenciu au spus despre acesta că ar trebui legat cu o cămaşă de forţă, pentru a nu mai încălca regulamentul concursului.
Cu toate că bătălia părea că se va da între Brenciu şi Moga, Andreea Olariu l-a ales ca antrenor pe Smiley, care a ascultat-o cu gura căscată pe durata întregii piese. „Mi-ar face o deosebită plăcere să te am în echipa mea. Andreea, nu te lăsa intimidată de spectatori, trebuie să fii pusă în valoare cu adevărat şi în timpul acestei emisiuni şi după ce se termină emisiunea“, a spus Smiley. Pledoaria lui a fost urmată de răspunsul Andreei. „Cel pe care îl voi alege este Smiley“, a încheiat tânăra.
(iulian.ioncea@imedia.ro)