În ciuda vârstei, celebrul actor continuă să lucreze în industria cinematografică, fiind într-o formă fizică excelentă. Cu toate acestea, Hopkins spune că este conștient de vârsta sa, de aceea profită din plin de ea.
Actorul este într-o formă foarte bună
"Ca să fiu realist, știu că mai am câțiva ani de muncă. Munca mă ține în viață. Îmi place să lucrez. Îmi place să fiu actor. Îmi place activitatea și procesul de pregătire al unui rol. Asta îmi menține creierul activ din punct de vedere neurologic. Iubesc asta. Sunt atât de norocos că pot să lucrez în continuare la vârsta mea", a declarat Hopkins.
Ca să fie sănătos și plin de energie pentru a putea juca în continuare în filme, actorul și-a schimbat stilul de viață. A renunțat complet la zahăr și doarme mai mult: "Îmi plăceau lucrurile dulci, dar m-am oprit. Mi-a ajuns. Nici măcar miere nu mai consum. Dar mă simt mai sănătos acum. Mă simt mai treaz. Și, mă culc mai devreme".
A renunțat complet la alcool acum 48 de ani
De asemenea, Anthony Hopkins a reușit să scape de dependența de alcool în 1975. Actorul a spus că și-a învins acest viciu datorită unei "voci de aur".
"S-a întâmplat într-o dimineață de luni în 1975. A fost ca și cum o voce de aur a spus, <Gata!Du-te!> A fost atât de clar, vocea de aur. Cea mai bună parte din mine, subconștientul meu, a venit să mă salveze", a declarat celebrul actor.
Începuturile marelui actor
Anthony Hopkins s-a născut în ultima zi a anului 1937, în Margam, Regatul Unit. Tânărul Anthony își petrecea majoritatea timpului singur, desenând sau cântând la pian. Nu era atras de școală, notele lui nu erau dintre cele mai grozave, iar cu colegii nu se înțelegea prea bine. La vârsta de 17 ani a început cursurile colegiului de muzică și dramă Cardiff. După aceasta au urmat 2 ani de armată.
"Eram jalnic. Eram un ratat, un tăntălău. Eram antisociabil şi nu mă oboseam să discut cu ceilalţi copii. Am fost un elev rău şi nu înţelegeam ce caut la şcoală. Cred că de-asta am devenit actor", povestea Anthony.
În 1960, Hopkins s-a înscris la școala "Royal Academy of Dramatic Arts" pe care a absolvit-o trei ani mai târziu. În perioada ce a urmat, Hopkins a jucat în mai multe piese de teatru.
Două mariaje eșuate...
A întâlnit-o pe femeia cu care se va și căsători, Petronella Barker. Împreună au o fiică, pe nume Abigail.
Deși la început juca numai în piese de teatru, cu timpul își schimbă perspectiva, se desparte și de a doua soție și se mută în America. Debutul său pe Broadway îl semnează în 1974 în "Equus". A jucat alături de Mel Gibson în "The Bounty".
Are parte de roluri care nu îi ridică nivelul carierei foarte tare, precum: "The Elephant Man", "The Good Father". Urmează totuși să primească un Oscar bine meritat pentru rolul lui Hannibal din "The Silence Of The Lambs".
Schimbă genul filmelor în care joacă o dată cu apariția în "Remains Of The Day", "Howard’s Day", sau "Nixon". Urmează filme precum: "Shadowlands", "The Mask of Zorro", "Hannibal", "Red Dragon". Cu acesta din urmă obține un succes mai mare decât cu "Hannibal" atât din partea criticilor, cât și financiar.
Lui Anthony Hopkins nu i-au plăcut filmele, iar pentru producțiile hollywoodiene are foarte puțin respect. Singurul motiv care îl mai ține în această meserie îl reprezintă, după spusele lui, banii. Cu toate acestea, este un actor renumit ce face ca această meserie să pară a fi ușoară.
Actorul a fost recompensat cu o stea pentru filmele sale, situată în partea de nord, aria 6800, pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood.
În 2021, la 83 de ani, Anthony Hopkins a câștigat premiul BAFTA și premiul Oscar la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea sa din filmul "The Father", devenind astfel cel mai în vârstă laureat al acestui trofeu.
...
și unul cu noroc
Cu cea de-a treia sa soție, Stella, este de peste 20 de ani. Pe Stella Arroyave a cunoscut-o în magazinul ei din Los Angeles, ea fiind dealer de antichități. Originară din Columbia, Stella a făcut o schimbare în carieră, implicându-se și ea în lumea cinematografică, fiind actriță, scenaristă și regizoare. Cei doi au colaborat de mai multe ori împreună.
"Stella este cu 18 ani mai tânără decât mine, dar este mult mai matură", a spus actorul.
Când nu lucrează, Hopkins își umple zilele cu ceea ce îi aduce bucurie: cântă la pian, pictează și petrece timpul cu familia, inclusiv cu Stella. Secretul căsniciei sale fericite? "Spune doar da", glumește el.
În general, are un sentiment de recunoștință pentru bine, pentru rău și pentru tot ce se află între ele.
"Sunt doar norocos", spune Hopkins. "Am trecut prin suișuri și coborâșuri și depresii, disperare și furie și toate chestiile astea, dar treptat în ultimii ani m-am tot gândit: <Ei bine, sunt încă aici>".
Anthony Hopkins, foarte activ și pe Instagram
Actorul este foarte prezent și pe rețelele sociale. Pe contul său de Instagram are peste 5 milioane de urmăritori, activitatea pe pagină fiind destul de diversă.
Fie împărtășește cu fanii pasiunile lui, fie gătește, dansează, pictează sau dă sfaturi de viață, Anthony Hopkins are un conținut pe cât de interesant, pe atât de amuzant.
Iată câteva dintre postările sale:
Sursă: cinemagia / wikipedia / people