Viaţa haotică a unui star nebun: Charlie Sheen, distrus de sex, droguri şi SIDA

Actorul era tot timpul înconjurat de femei frumoase


Tot Han era cel care îi cumpăra medicamentele de la farmacie, programa testele de sânge, pe care le făcea o asistentă medicală. "Îmi amintesc că primul test pe care l-am programat a fost în februarie 2013 şi a arătat că virusul HIV nu a fost detectat. Charlie era tare fericit."

Încântat de rezultate, Sheen şi-a continuat viaţa normală, în stilul său de petrecăreţ. Asistentul spune că a venit şi el la petreceri, unde a făcut sex cu toate actriţele porno care se perindau prin vila de 7,5 milioane de dolari din Beverly Hills.

"Charlie plătea, aşa că eu mă combinam prin camerele alea cu oricine vroiam. Uneori, el uita să mai facă testele şi trebuia să aduc asistenta într-un hotel. Dar din fericire şi-a luat mereu pastilele."

Han a mai spus că Sheen era dependent de droguri, în special de cocaină, şi bea de stingea. "Avea multe vedete porno lângă el, uneori erau şi patru, dar asta nu înseamnă că făcea sex în faţa staff-ului, era ceva privat. Îl mai vedeam luând droguri în camera lui, bea Scotch şi fuma într-una", a povestit el.

Când Sheen a început să filmeze pentru serialul "Anger Management", munca a început să aibă impact asupra sănătăţii lui: "S-a consumat mult, lucra din greu pentru fiecare scenă, a memorat fiecare rând.
Nu cred că altcineva ar fi putut face aşa ceva, filmând 100 de episoade şi luptând cu SIDA."


Pe lângă sarcinile de a-i furniza actorului medicamentele necesare, Han se ocupa de rezervările de hoteluri, aranja călătoriile acestuia şi prelua sarcinile de zi cu zi. Printre cele mai bizare treburi pe care le-a avut de făcut a fost să cumpere un lubrifiant neobişnuit pentru sex. "Am cheltuit peste 200 de dolari pe zeci de tuburi de alifie Aquaphor, care în mod normal e folosită pentru pielea uscată.
Lui Charlie îi plăcea, o folosea ca lubrifiant, fetele trebuia să se dea din cap până-n picioare cu ea."

 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod