Velea a luat-o razna din cauza Antoniei. Se bate şi se ceartă cu toată lumea!

Alex Velea şi Smiley şi-au lansat, marţi seară, o colecţie de haine, care se numşete Maidana by Fratziware şi a fost realizată alături de Dana Budeanu.

De la eveniment nu au lipsit apropiaţii celor doi cântăreţi, dintre persoanele invitate Antonia fiind cea mai căutată de către camerele de filmat, din cauza relaţiei pe care o are cu Velea.

Deranjată de insistenţele jurnaliştilor, artista a părăsit evenimentul, moment în care Alex Velea s-a schimabt la faţă, el fiind vizibil afectat de plecarea persoanei iubite. După eveniment, pe drumul spre casă, cântăreţul a fost urmărit de paparazii de la WOWbiz, iar în momentul în care a ajuns în faţa blocului în care locuieşte, Alex Velea l-a invitat pe un paparazzo la el acasă.

„Ce faci, ma filmezi? Hai sus, vii in casa la mine?“, au fost intrebarile pe care i le-a pus Velea celui de la WOWbiz, care filma întreaga scenă.

„Da, vin. Dacă tu mă inviţi la tine în casă, eu vin“, a fost răspunsul dat de paparazzo.

Însă, odată ajunşi în lift, Alex Velea a devenit violent, l-a luat pe paparazzo de păr şi a vrut să-i ia din mână camera de filmat. „Stai, nu mă lua de păr. Ce faci, vrei să rupi camera?“, se aude pe filmarea prezentată de paparazzo în direct la Kanal D. Mai mult, Velea nu a vrut să coboare din lift, ci a vrut să aibă o dispută în lift cu acel paparazzo.

„Mai stai un pic în lift. Nu vrei să mai stai cu mine?“, i-a spus artistul celui de la WOWbiz.
„Ba da, mai stăm. Dar aşa, în lift, doi băieţi? E de gay“, a fost răspunsul pe care l-a primit Velea şi care l-a enervat şi mai tare pe artist.

Odată coborâţi din lift, Velea l-a lovit cu piciorul pe paparazzo, însă a negat vehemenet că ar fi făcut aşa ceva. „Eu dau în tine? Doamne... Cum să dau cu piciorul? Îmi faci manevre din astea?“, a fost reacţia cântăreţului, neştiind că în tot acest timp el este filmat.



Fiind invitată în platoul emisiunii WOWbiz, Iulia Albu nu s-a putut abţine şi l-a pus la zid pe Alex Velea.

„Alex este un băieţel speriat, peste care a dat succesul mai repede decât s-ar fi gândit şi nu face faţă. Eu cred că este într-o situaţie dramatică. Nu este un băiat rău, mă faceţi să râd! Este un băiat cu scoală puţină“, a spus Iulia.

Se ştie însă că relaţiile dintre Alex Velea şi Iulia Albu nu sunt tocmai cordiale, cei doi fiind la cuţite încă de anul trecut, când Iulia Albu a afirmat că Velea nu ştie să se îmbrace. Atunci, cântăreţul i-a vorbit foarte urât Iuliei Albu, iar între cei doi a izbucnit un adevărat război.

În toamna anului trecut, Alex Velea a mai avut un conflict cu o echipă de la Kanal D.
El a jignit o jurnalistă care îi punea întrebări despre Antonia. „Te-ai stricat rău de tot“, i-a spus atunci Velea jurnalistei.

21 Februarie 2014