Vedete România: Ieri săraci, azi bogaţi

Există câteva persoane publice din România care au avut copilării marcate de sărăcii lucii, dar care au ajuns să se scalde în bogăţie. Unele au cunoscut şi fericirea, altele au ajuns să fie bogate, dar nefericite. Este şi cazul Monicăi Columbeanu şi al lui Bănel Nicoliţă. Află poveştile lor. 

Connect-R

Este unul dintre cei mai talentaţi artişti din România, dar până să ajungă aici a muncit enorm. Stefan Mihalache, care mai târziu va deveni Connect-R, a început să joace fotbal 6-7 ani, reuşind să ajungă  chiar pe locul doi la juniori pe ţară. A avut mereu o situaţie financiară foarte dificilă în familie, parinţii lui având momente în care trăiau din alocaţia lui. Deşi era îndrăgostit de muzică şi îşi dorea să devină cântăreţ, artistul a fost sfătuit de tatăl lui să facă o şcoală profesională, specializarea tinichigiu auto, pentru a avea o meserie reală. Prima lui slujbă a fost vânzător de ziare în intersecţie, iar mai apoi s-a angajat ca inginer de sunet la un studio de înregistrări. Nu are studii de specialitare, dar a reuşit prin perseverenţă şi talent să îşi facă propriul studio, fiind în prezent unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi din România. "Cred că ceea ce fac acum este rezultatul unei fuziuni între talentul nativ al rasei mele şi educaţia muzicală pe care mi-a oferit-o tatăl meu", spune Connect-R.

Alina Puşcaş

Actriţa din “Narcisa sălbatică” a declarat că personajul pe care-l interpretează în telenovela de la Antena 1 îi aminteşte de copilăria ei marcată de lipsuri. "Nu am avut bicicletă, role, calculator, ghiozdănel cu Barbie sau bani să-mi cumpăr prostioare de la chioşcul din curtea şcolii, avea doar... pacheţelul de acasă", a declarat ea.

Bănel Nicoliţă

A avut o copilărie foarte nefericită, marcată de o sărăcie lucie. În 2008, ziarul The Guardian din Marea Britanie titra despre Bănel: "Nicoliţă a crescut într-o asemenea sărăcie încât nu a gustat ciocolată până la vârsta de 16 ani". Fotbalistul a asistat de multe ori la scandalurile iscate între părinţii lui, tatăl său, care ulterior i-a părăsit, devenind deseori violent. "Nu sunt într-o relaţie foarte bună cu tata. Eu nu am nicio problemă cu el, nu avem niciun scandal. Nu am legătură cu problemele dintre părinţii mei. Cât voi fi pe pământ îmi voi ajuta familia, nu este adevărat ce s-a spus că am uitat de rudele mele. Eu am încercat mereu să-l ajut. Nu e vina mea dacă tata a plecat şi a ales un alt drum. Nu trebuia să plece şi să-şi abandoneze familia", a spus fotbalistul de la Steaua la sfârşitul anului 2010, când tatăl lui a declarat presei că Nicoliţă a uitat de familie. Bănel se înscrie în categoria persoanelor care au reuşit să ajungă sus prin propriile forţe, ceea ce este de admirat. Păcat că acum nu mai auzim mare lucru despre el...

Leonard Doroftei

Nu s-a născut bogat. Când era mic, locuia împreună cu părinţii la periferia oraşului Ploieşti. Şi se bucura tare mult când venea Moş Crăciun: "Cel mai mult mă bucuram când primeam câte un trening. Era din ăla frumos, cu două dungi albe. Ieşeam cu el pe stradă şi alergam toată ziua. Ce trening de campion aveam eu. Acum, băiatul meu aşteaptă un iPhone de la Moş Crăciun", declara anului trecut Doroftei pentru ziarul Gândul. Leonard a luat zeci de medalii, a fost campion mondial WBA la categoria semi-uşoară, fiind cel mai titrat pugilist profesionist din România.

Monica Columbeanu

A reuşit să-i sucească minţile milionarului Irinel Columbeanu. Acum 5 ani purta ţinute roz ţipătoare, astăzi se îmbracă de la cei mai în vogă creatori de modă. Cât a stat la Bacău a locuit cu cele două surori ale ei şi părinţii într-un apartament de două camere. Aici a avut o viaţă presărată cu scandaluri în familie şi lipsuri de tot felul. În anul 2005, soarta îi surâde tinerei pentru că-l întâlneşte pe milionarul Irinel Columbeanu care o transformă din provinciala cu aer inocent, în doamna Columbeanu, eveniment care se va întâmpla în iulie 2006. În cei 5 ani petrecuţi alături de milionarul grizonat, jeanşii viu coloraţi, tricourile din târg şi sandalele-papuci au fost înlocuite cu haine de firmă, blănuri scumpe şi accesorii de mii de euro. După un copil, sex în restaurant, amor cu şoferul şi alte câteva scandaluri sexuale, visul Cenuşăresei Moni se termină într-un divorţ, devenit un scandal monstru.