Vedete România: Cel mai frumos dintre urâţi

1 August 2011

Nu ne place să ni se spună că suntem urâţi, că ne-am îngrăşat, că nu ne mai îngrijim sau că oboseala se vede pe chipul nostru. Însă, atunci când acest lucru este adevărat, ar trebuie fie să luăm măsuri dacă se mai poate, fie să ne obişnuim cu situaţia. Şi, pentru că tot am adus vorba de oameni urâţi, am ales pentru astăzi 7 personaje masculine din România, departe de posibilitatea de a poza în revistele de modă, dar care, în schimb, au un succes fenomenal.

I-am supus şi pe ei testului Anaface.com, softul care prin măsurarea distanţei dintre anumite puncte ale feţei indică pe o scară de 1 la 10 cât suntem de frumoşi sau nu.

1. Mugur Mihăescu, frumosul "urât" de la Vacanţa Mare, cu nota 8,36

Iată că interpretul lui Garcea a ocupat primul loc în topul "Cel mai frumos dintre urâţi". N-ar fi putut fi niciodată un model de podium sau fotomodel, însă simţul umorului şi talentul pe care îl are compensează acest lucru.

2. Dan Diaconescu, urât şi nu prea cu nota 7,58

A reuşit să isterizeze pe toată lumea cu emisiunile pe care le face, este un personaj controversat în România, nu vorbeşte aproape niciodată despre familie şi viaţa personală şi-şi petrece aproape toată ziua în studiourile televiziunii OTV pe care a deschis-o. Şi în cazul lui se demonstrează că succesul nu ţine neapărat de frumuseţe.

3. Irinel Columbeanu, nu foarte frumos, dar fâşneţ cu nota 7,32

Cel puţin asta a demonstrat în momentul în care a reuşit să o ducă la altar pe frumoasa Monica Gabor. Fie vorba între noi, în momentul în care contul bancar a cântărit atât de mult, nu cred că a mai interesat-o pe Monica cum arată. Să nu uităm de unde a venit şi că nici măcar nu era majoră.

4. Florin Petrescu (Axinte), urât, urât, dar are succes şi cu nota 5,92

Fostul component al trupei Vacanţa Mare se situează pe locul 4 al acestui top. Ca şi în cazul fostului său coleg, Mugur Mihăiescu, Florin Petrescu nu este un mare cuceritor, dar a avut întotdeauna de câştigat datorită simţului umorului.

5. Ion Ţiriac, miliardul cu nota 5,60 la frumuseţe

Chiar dacă nu a strălucit niciodată din punct de vedere al frumuseţii chipului, iată că Ion Ţiriac a avut întotdeauna succes în viaţă. Fie că vorbim despre femei sau afaceri, fostul mare tenismen a excelat fără să fie neapărat un fotomodel.

6. Jean Paler, râde de urâţenia lui. Nota 5,59

Comediantul te dezarmează atunci când face glume pe seama lui. A realizat că este urât, nu-i este ruşine să recunoască acest lucru şi, mai mult decât atât, adoră să facă glume pe acest subiect.

7. Viorel Lis, urât, dar proaspăt însurat şi notat cu 4,65

Iată că Oana nu a ţinut cont de fizicul fostului edil al Capitalei şi l-a ales încă de acum 13 ani. Era foarte tânără atunci, dar l-a plăcut aşa cum este. Acum câteva săptămâni cei doi şi-au unit destinele şi în faţa lui Dumnezeu.