Vedete România: 7 relaţii inventate
4 din 8
Florin Piersic Senior şi Emilia Popescu
Pornind de la spectacolul "Străini în noapte", în care joacă cei doi actori, şi de la divorţul Emiliei Popescu, mult timp s-a vehiculat că Piersic Senior ar fi cucerit-o pe mai tânăra lui colegă de scenă. "Nu am avut nicio legătură cu Emilia Popescu. Ea îmi place ca parteneră de spectacol, dar atât. Probabil că am o legatură sentimentală cu ea, dar nimic mai mult. Sunt decepţionat de cele scrise. Nu am veleităţi de cuceritor la 73 de ani. Eu mă port cu ea extraordinar, dar atât", a declarat actorul într-un interviu acordat ziarului Libertatea. "Discuţiile din familia Ştefănescu (n.r. numele de familie al Emiliei Popescu după căsătorie), sincer, nu mă interesează. Sunt convins că în viaţa Emiliei Popescu nu există numai Florin Piersic. Pe mine nu mă întreabă nimeni dacă divortez de soţia mea Anna Piersic, pe care o ador?", a completat actorul.
Comentarii (6)
Din pacate stirea nu este de actualitate, in spectacolul Straini in noapte, partenera lui Florin Piersic este Medeea Marinescu. Rusine pt dezinformare.
Draga mea, nu-mi sta in fire sa fiu rautacios, dar cand vad cata ura ai pe vocabularul limbii romane si in ce fel barbar maltratezi unele cuvinte...hmm, iti plang de mila ....Si ca sa ramai si mai uimita, locuiesc in Ferentari...lol.....cat despre aricol, mi se pare foarte pertinent
Radu Valcan e frumusel tare, posibil ca Madalina sa se fi indragostit, de ce nu ?!?
Oana Roman este vedeta??????? in afara de a fi fica lui Petre Roman si de a avea niste aventuri cu tinerei as zice copii , ce alceva mai face Oana Roman? ma scuzati ce fel de vedeta e?daca e vedeta inseamna ca toate fetele de pe centura sunt vedete, eu nu vad in ea decat o femeie unflata cu pompa , nesimtita si cu un vocabular de ferentari
acelasi lucru cautam si eu: cine-i autorul? oricum, imi place ca nu mai e cu rautate si pus pe scandal, ci efectiv lamureste niste treburi.
Si cine semneaza articolul?
Posteaza comentariu