Vedete România: 5 declaraţii "tâmpite"
Oana Zăvoranu
Oamenii se ceartă, se urăsc, dar mai şi iartă, într-un final. Dar se pare că Oana Zăvoranu nu prea cunoaşte noţiunea de iertare şi nu vrea să aibă de-a face cu ea nici măcar când "duşmanul" ei, dacă poate fi numit aşa, trece prin clipe teribile.
Este vorba bineînţeles de Şerban Huidu, cel care a suferit un grav accident la schi şi a fost la un pas de moarte. Când toată lumea îi transmitea încurajări lui Huidu, Oana s-a grăbit să declare că îi pare rău mai mult pentru copacul de care s-a izbit realizatorul Cronicii Cârcotaşilor. Iar când Huidu a început să se recupereze, Zăvoranca s-a arătat întristată, declarând că acestuia i-ar fi stat foarte bine pe una dintre aleile cimitirului pe care ea îl deţine.
"Am auzit de accidentul lui, vorbeau nişte femei de serviciu la un hotel sau ceva de genul ăsta. Nu mă interesează subiectul. E ca şi când am vorbi despre un sul de hârtie igienică", şi-a început atacurile Zăvoranu, care a continuat în acelaşi stil şocant: "Eu i-am spus lui de cimitir atunci. I-am zis pe urma că tot la mine o să-şi găsească veşnica odihnă!", a declarat Oana Zăvoranu.
Claudiu Bleonţ
La un moment dat, Claudiu Bleonţ părea un actor decent. Dar cum decenţa nu vinde, actorul s-a dezbrăcat în plină conferinţă de presă, în faţa jurnaliştilor, pentru a le demonstra ce penis mic are. Actorul era în plină campanie de promovare a unui spectacol de teatru, dar a fost luat de val şi a ales să-şi promoveze organele genitale. Bleonţ a declarat apoi, cu pantalonii în vine, că "nu îi este ruşine că o are mică".
Mădălina Manole: "Nu m-am sinucis!"
Una dintre cele mai aberante declaraţii sună astfel: "Nu m-am sinucis!". Este o declaraţie făcută de Mădălina Manole... Cum e posibil? Păi prin gura clarvăzătoarei Carmen Harra. Aceasta susţine că a avut o discuţie serioasă cu spiritul Mădălinei, care i-ar fi povestit despre viaţa şi moartea ei.
"Nu m-am sinucis şi regret că port această stigmă şi am fost condamnată pentru ceva ce n-am făcut. Este nedrept", a declarat Carmen Harra în urma discuţiei cu spiritul Mădălinei. Probabil că spiritul s-ar fi făcut mult mai uşor înţeles dacă ar fi spus cum anume a murit Mădălina...
Simona Sensual
Deşi pentru mulţi oameni Simona Sensual este exemplul "ideal" de piţipoancă, aceasta declară apăsat: "Nu sunt o piţipoancă". Dacă aşa zice, atunci ar trebui să o credem, pentru că, până la urmă, cine ştie exact ce este aceea o "piţipoancă"?
Alin Gălăţescu
"E însărcinată şi a apărut într-un body hidos şi cu burta mare. A fost cel mai hidos moment pe care l-am vazut la televizor", a afirmat criticul de modă Alin Gălăţescu, referindu-se la cântăreaţa Andreea Bănică.
Nu ştim la ce televizor se uită Alin Gălăţescu, dar dacă apariţia unei femei însărcinate este cel mai hidos moment, probabil că este unul foarte selectiv.