Vedete România: 5 bărbaţi cuplaţi cu puştoaice

Dragostea nu are vârstă, se spune. Acest lucru îl demonstrează numeroasele cupluri în care diferenţa mare de vârstă nu influenţează bunul mers al relaţiei. De ce tot mai multe tinere preferă bărbaţii mai în vârstă? Motivele ţin de partea financiară, ai fi tentată să răspunzi. Află însă că sunt şi alte motive, poate mai importante. Un bărbat mai matur impune mai mult respect şi poate fi găsit mai atrăgător decât unul tânăr, susţin psihologii.

Este demonstrat ştiinţific faptul că femeile se maturizează mai repede decât bărbaţii. Astfel, o femeie de 20 de ani poate considera imatur un bărbat de vârstă apropiată şi astfel se poate orienta spre bărbaţi mai în vârstă care s-o înţeleagă şi să-i ofere lucrurile de care consideră că are nevoie. Maturitatea la care au ajuns bărbaţii de peste 40 de ani conferă şi o senzaţie de siguranţă, iar acesta este unul dintre aspectele care fac o relaţie cu un bărbat mai în vârstă reuşită.
1 din 6

Cristi Borcea (41 de ani) şi Alina Vidican (26 de ani)


După 22 de ani de căsnicie, Cristi şi Mihaela Borcea au pus punct relaţiei lor matrimoniale şi asta pentru că acţionarul de la Dinamo a dorit să continue relaţia de dragoste cu Alina Vidican. "Sunt burlac, pot să vorbesc acum şi de Alina! Sunt un om liber!", declara Cristi Borcea, imediat după ce a depus actele de divorţ.

 Acţionarul dinamovist Cristian Borcea s-a cununat civil cu Alina pe 20 iunie, la Primăria Voluntari. În prezent, fericitul cuplu se află în luna de miere pe o insulă exclusivistă, şi anume insula St. Barths, din Caraibe.

 

Comentarii (19)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • eu pe 3 Iul 2011, 11:01
    Loredana Lascu

    Loredana Teodora Lascu are 30 de ani. mama ce pustoaica

    3
    0

  • eirene pe 3 Iul 2011, 10:17
    pustoiace...??

    poate acum 10-20 ani erau,dar acum sunt femei in toata firea .nu poti numi o femeie de 30 de pustoiaca ,indiferet de cat e de mare diferenta dintre ea si partenerul ei .... incercati sa veniti cu articole care sunt intradevar plauzibile ... nu mai e eva.ro cum era inainte pacat

    3
    0

  • me_eva pe 1 Iul 2011, 21:09
    texte de umplut paginile

    si atata tot. chiar nu gandesc astia de scriu articolele. diferenta de 10 ani, pustoaice... ce e asa de crucit? va ajut eu cu un articol, de ex: cat de tampite pot fi articolele de pe eva?!

    2
    1

  • dina pe 1 Iul 2011, 20:51
    lol

    Silvia da pustoaica..daca ea e pustoaica inseamna ca eu nu m-am nascut inca..aberatziones aberatziones

    3
    0

  • reallife pe 1 Iul 2011, 20:25
    pro si conra

    Iar in privinta lui Catalin chiar ma bucur pentru el si se vede ca se potrivesc .Fosta lui sotie se pare ca nu a inteles prea bine sensul cuvintelor,,la bine si la rau,,

    0
    0

  • reallife pe 1 Iul 2011, 20:21
    pro si contra

    In privinta domnului Petre Roman pot sa spun doar atat;nici nu stie ce a pierdut si sa-i fie rusine.A stat cu o femeie atata amar de ani si la ,,batranete,,(nu sunt chiar batrani,dar zic si eu asa)te mananca talpile sa te duci la alta mai tanara.Eu am vazut-o pe doamna Roman la cateva emisiuni si este o adevarata doamna desteapta si cu mult bun simt.

    2
    0

  • tygrutza pe 1 Iul 2011, 16:09
    ....

    sunt cam "batrane" pustoaicele astea :))

    5
    0

  • aiureaaaaaaaa pe 1 Iul 2011, 15:40
    >:p

    Alea nu sunt pustoaice nici vise. I'auzi Silvia Chifiriuc (39 de ani) pustoaica? Mai bine nu mai scrieti daca va afisati cu asa articole de toata bafta;)

    4
    0

  • Aliass pe 1 Iul 2011, 13:53
    pustoaice?

    acestea sunt pustoaice?

    6
    0

  • MarieF pe 1 Iul 2011, 12:50
    bleah!

    Mi se face sila!!!!! Voi, cei care va numiti redactori, nu puteti sa veniti cu ceva interesant pt eve?! Din ce in ce mai proaste si neinspirate articolele voastre. Nici nu le citesc, dar titlurile imi ranesc ochii cand deschid site-ul!

    6
    0

  • geobuz pe 1 Iul 2011, 12:00
    Tsunami de prejudecati.

    Prejudecata nu e decat conformism lenes si inspaimantat. Diferenta de varsta e un criteriu pentru persoanele marginite. Diferenta de fire, caracter, gusturi si dezgusturi, astea sunt criteriile adevarate in a cantari un cuplu. Si asa nu ne putem casatori cu persoane decedate sau care nu s-au nascut inca, ni se impune si o marja foarte stramta de varsta. Iar divortul si re-casatorirea, chiar daca sunt permise, tot condamnate raman, in pricipal de comunitatea femeilor care compun o confrerie feminista peste generatii. Razboiul sexelor si conflictul intre generatii sunt doua dintre marile minciuni care pot degrada calitatea vietii. Nu ca n-ar conta varsta biologica, dar oameni fiind, varsta mentala, inteligenta, caracterul, precumpanesc. Si norocul, peste toate.

    3
    1

  • mazilucamelia pe 1 Iul 2011, 10:59
    diferenta de varsta

    este adevarat ca dragostea nu are varsta,dar totusi nu te poti indragosti de un mos!

    4
    1

  • cata pe 1 Iul 2011, 10:52
    articol de 2 bani

    mi-a atras atentia titlul, si eram curioase care sunt "pustoaicele", la 33, 39 de ani sa mai fie pustoaica...

    9
    1

  • oana pe 1 Iul 2011, 10:41
    Ati omis

    Si columbenii???

    4
    1

  • anca pe 1 Iul 2011, 09:28
    ?

    şi puştoaicele unde-s? l

    8
    1

  • claudela86 pe 1 Iul 2011, 09:00
    hey

    Alina Vidican chiar era pustoaica cand s-a cuplat cu Borcea....acum 7 ani, parca....

    3
    1

  • fane pe 1 Iul 2011, 02:32
    pacat de tineretea lor

    pacat de Ilie Nastase,mare sportiv,nu stiu ce patesc spre batranete

    5
    2

  • ioana pe 30 Iun 2011, 23:16
    PUSTOAICE?

    pustoaice?26,27,33,39..cam asa erau varstele...multumim ca in continuare aveti aceleasi titluri aiurea ca sa nu le numesc altfel ..

    15
    1

  • andreeearedean pe 30 Iun 2011, 23:13
    Sa nu exageram...

    Diferenta de varsta dintre Catalin Crisan si Alina Cupsa nu e asa de mare...

    15
    1

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod