Cântăreţul şi-a recunoscut vinovăţia, însă acuzaţiile formulate pe numele său au fost retrase, iar infracţiunea va fi ştearsă din cazierul său, după ce s-a obligat să achite toate obligaţiile care îi revin în urma acordului.
În dreptul american, furtul calificat reprezintă o infracţiune care se pedepseşte cu cinci ani de închisoare şi o amendă de 5.000 de dolari, relatează Mediafax.
Vanilla Ice a declarat în momentul arestării sale că incidentul a fost "exagerat". El a fost acuzat de vecinul său şi de spargere de locuinţă, însă acuzaţia nu a fost niciodată formulată în mod oficial.
Vanilla Ice, în vârstă de 47 de ani, este celebru mai ales pentru piesa "Ice, Ice, Baby", care a fost unul dintre hiturile anului 1991.
Vanilla Ice a concertat şi în România, în 2007, la festivalul de muzică Coke Live, organizat pe insula Lacul Morii din Bucureşti.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu