Valentina Pelinel, o gravidă fericită. Nu pare stresată de problemele lui Cristi Borcea


Valentina (dreapta), la un an, alături de mama ei care avea 25 de ani în 1981 când a fost realizată fotografia
”Eu am promis şi am spus că voi anunţa (n.r. când rămân însărcinată). Mi-am dorit să anunţ eu. Nu s-a întâmplat chiar aşa. A fost un mic decalaj. Mi-am dorit să fiu sigură de chestia asta înainte să anunţ. Eu am fost la doctor şi unii şi-au dorit s-o facă înaintea mea. Sunt la început, dar am trecut de perioada critică. E o sarcină foarte uşoară. Nu am simţit nimic, greţuri, nimic.
Am simţit nevoia să mănânc mai mult şi am dat vina pe sărbători, dar în rest mă simt perfect. Fac sport, nu am simţit nimic, numai de bine. E un moment dorit şi asumat. Nu te joci cu aşa ceva. De câte ori am fost întrebată de-a lungul anilor, am fost cinstită. Eu am fost o fire mai copilaroasă. M-am maturizat mai greu şi fiind eu copilăroasă nu mi-am dorit un copil, dar acum chiar mi l-am dorit şi s-a întâmplat repede. E un dar de la Dumnezeu. Nu ştiu cine a pronunţat cuvântul stearpă, dar nu poţi spune aşa ceva despre nicio femeie de pe pământul ăsta.
O femeie are un copil când vrea Dumnezeu. Nu a fost o chestie asumată numai din partea mea, ci şi din partea tatălui. Nu sunt genul care să facă surprize de genul acesta. A fost o chestie asumată de ambele părţi şi ambele părţi sunt fericite. Vedem în ce zodie o să fie, în iunie, încolo", a declarat Valentina Pelinel pentru Antena Stars.
12 Februarie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod