Actorul american a recunoscut anul trecut că a fost diagnosticat cu cancer, după o lungă perioadă în care a negat informaţiile apărute în presă despre starea lui de sănătate.
În noiembrie 2016, Michael Douglas a provocat un val de speculaţii după ce a spus că Val Kilmer are cancer. Într-o discuţie de tipul Q&A (Question&Answers/Întrebări&Răspunsuri) cu prezentatorul TV Jonathan Ross, în cadrul evenimentului "An Evening with Michael Douglas/O după-amiază cu Michael Douglas", desfăşurat în Londra, actorul a vorbit despre filmările pentru pelicula "The Ghost in the Darkness/ Umbra şi întunericul" (1996), în care a jucat alături de Kilmer.
Kilmer a negat atunci afirmaţiile lui Douglas, precizând că nu este supărat pe acesta. "Îl iubesc pe Michael Douglas dar e dezinformat. Ultima dată când am vorbit cu el era acum aproape doi ani, când l-am rugat să-mi dea un specialist care să-mi dea un diagnostic pentru un nodul în gât, ceea ce m-a împiedicat să-mi continui turneul cu Citizen Twain", a scris starul pe Facebook, adăugând: "Am fost la o echipă de la University of California şi nu au depistat cancer. Am încă nişte umflături pe limbă şi mă refac încet."
Starul a încercat din răsputeri să ascundă faptul că este bolnav, deşi a fost fotografiat în câteva rânduri şi arăta foarte slăbit şi schimbat. El a recunoscut abia pe 26 aprilie că are cancer.
În decembrie anul trecut, Val Kilmer a vorbit despre boala sa într-un interviu pentru The Hollywood Reporter, spunând că lupta cu cancerul i-a schimbat viaţa în bine. "Eram prea serios. Mă supăram când nu câştigam un Oscar sau când nu aveam recunoaşterea pe care o aşteptam. Aş vrea să am mai multe Oscaruri decât oricine. Meryl Strep trebuie să se simtă tare bine, nu? Trebuie să se simtă bine când ştie că toată lumea o iubeşte. E vorba de a fi iubit", a mărturisit el.
Val Kilmer a fost unul dintre cele mai mari staruri de la Hollywood în anii 1990. Printre rolurile importante din cariera actorului american se numără cele din filmele "Batman Forever" (1995), "Top Gun" (1986), în care l-a interpretat pe locotenentul Tom "Iceman" Kazansky, şi "The Doors", din 1991, regizat de Oliver Stone, în care l-a interpretat pe legendarul Jim Morrison.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu