UPDATE: Şerban Huidu, trebuie să facă sau nu închisoare?

La nici două zile de la teribilul accident rutier, în care Şerban Huidu, aflat la volan, a lovit frontal un autoturism şi a curmat trei vieţi, s-a născut un război de opinii între două tabere: cei care îl trag la răspundere şi cei care cred că acesta are circumstanţe atenuante.

Accidentul de la schi de anul trecut l-ar putea scăpa pe Şerban Huidu de ani grei de închisoare, după ce a provocat un accident rutier în urma căruia au murit trei persoane. Trebuie să se dovedească, însă, că prezentatorul TV nu era apt să conducă un autovehicul.

Update: Psihiatrii români citaţi de Antena 3 sunt de părere că lui Huidu trebuia să i se interzică şofatul, având în vedere că recuperarea după un traumatism cranio-cerebral durează cel puţin doi ani. În acest caz, medicul din Austria, care s-a ocupat de cazul lui, trebuia să-l evalueze fizic şi psihologic pentru a decide dacă e apt să conducă. Surse apropiate familiei, citate de aceeaşi sursă, susţin însă că neurochirurgul care l-a operat pe Huidu l-a asigurat la sfârşitul verii că este clinic sănătos.

Purtătorul de cuvânt al spitalului din Innsbruck, unde a fost tratat Şerban Huidu, a refuzat să comenteze această situaţie.

La nici două zile de la teribilul accident rutier, în care realizatorul TV Şerban Huidu, aflat la volan, a lovit frontal un autoturism şi a curmat trei vieţi, s-a născut un război de opinii între două tabere: cei care îl trag la răspundere pe Şerban Huidu şi cei care cred că acesta are circumstanţe atenuante. Ar trebui să facă sau nu închisoare realizatorul TV?

Cum s-a petrecut accidentul rutier?


Şerban Huidu a provocat, duminică, în jurul orei 11.55, un accident după ce a pătruns cu maşina pe contrasens, pe un carosabil umed, din pricina ninsorii, şi a lovit un autoturism Dacia Logan, care circula regulamentar. În urma accidentului şi-au pierdut viaţa toate cele trei persoane care se aflau în maşina lovită de realizatorul TV.
Şerban Huidu se afla la volanul unui autoturism de teren Mercedes şi circula dinspre Capitală spre Braşov. În el se aflau şi soţia sa, cu cei doi copii şi bona acestora. În urma accidentului, toţi cei cinci au fost duşi la spital şi sunt, în prezent, în afara oricărui pericol.

Huidu este anchetat pentru omor din culpă, anunţă Carmina Reit, prim-procurorul la Parchetul Tribunalului Braşov, potrivit Mediafax şi riscă între unul şi opt ani de închisoare. Şeful poliţiei rutiere, Lucian Diniţă a anunţat că ancheta în acest caz, ca în oricare altul, pleacă de la prezumţia de nevinoţie. Huidu nu a fost reţinut de poliţie, având în vedere că fapta n-a fost una cu premeditare.

Cea mai probabilă ipoteză: maşina lui Huidu a derapat!


Ce ştim este că autoturismul condus de acesta a intrat pe contrasens într-o curbă şi a lovit frontal un autoturism care circula regulamentar. Ce mai ştim este că în timpul audierilor, care au avut loc în cursul zilei de ieri, Şerban Huidu le-a declarat procurorilor că atunci când a intrat în curbă, maşina sa a derapat cu partea din spate, iar când a încercat s-o redreseze a intrat pe contrasens şi a lovit maşina Dacia Logan, potrivit Jurnalul Naţional. Realizatorul Tv le-a mai explicat şi medicilor că nu a mai putut controla maşina din cauza modificărilor climaterice, potrivit directorului medical al Spitalului Judeţean Braşov, Adrian Albotă, citat de Mediafax.

Inclusiv Şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat ieri că în cazul accidentului provocat de Huidu se conturează varianta că maşina a derapat, intrând pe contrasens.

Poliţiştii care au făcut cercetări la faţa locului explică faptul că viteza regulamentară în acea zonă este de 30 de kilometri la oră, având în vedere condiţiile meteorologice (ninsoare) şi starea carosabilului, potrivit realitatea.net.




Prezentatorul TV nu a respectat limita de viteză?


"E prematur să ne pronunţăm asupra vinovaţilor în cazul acestui accident. Din primele cercetări ştim că s-au tamponat două autoturisme", a spus şeful Poliţiei Rutiere Braşov, Claudiu Tămârjan, potrivit antena3.ro. Tămârjan a mai spus că până în acest moment nu se poate spune cu certitudine viteza cu care circulau cele două maşini implicate în accident. "Probabil a fost o viteză neadaptată condiţiilor de drum", presupune acesta.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Braşov, Liviu Naghi, este mai incisiv şi precizează că: "Din primele cercetări se pare că vina aparţine exclusiv bucureşteanului de 35 de ani. Nu a adaptat viteza de deplasare la carosabilul umed, a derapat, a intrat pe contrasens şi a izbit frontal Loganul roşu."

Altă posibilă cauză a derapării autoturismului ar fi aceea că maşina nu avea anvelope de iarnă. Legea spune, însă, că obligativitatea folosirii anvelopelor de iarnă începe de la data de 1 noiembrie, anul curent.

A făcut Huidu o depăşire neregulamentară?


Ştim şi că pe porţiunea de drum unde s-a produs accidentul sunt curbe, iar sensurile de mers sunt despărţite de linie continuă, ceea ce înseamnă că depăşirea este interzisă. Nu se ştie însă dacă Şerban Huidu s-a angajat într-o depăşire. Ce ştim însă este că realizatorul Tv n-ar fi la prima abatere rutieră. Şeful poliţiei rutiere, Lucian Diniţă, a precizat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Şerban Huidu a avut de-a lungul timpului 14 sancţiuni! Dintre acestea două s-au finalizat cu suspendarea permisului de conducere: una în 2005 pentru trecere pe roşu şi alta în 2009 pentru depăşire neregulamentară.

Ne întrebăm, în aceste condiţii...
Poate fi considerat Şerban Huidu un recidivist, un pericol pentru drumurile publice, mai ales în condiţiile în care această nouă posibilă abatere a provocat moartea a trei oameni?

Şerban Huidu avea permis de conducere valid. Era la volan în deplinătatea facultăţilor mentale?


Realizatorul Tv are însă şi câteva circumstanţe atenuante, care l-ar putea scăpa de anii de închisoare cu executare. Anchetatorii vor verifica dacă acesta avea sau nu dreptul de a conduce, date fiind problemele medicale pe care le-a avut în urma accidentului de la schi din Austria, petrecut în luna decembrie a anului trecut. Atunci, Huidu a avut o fractură craniană cu hemoragie cerebrală şi a fost indus în comă, pentru a fi tratat. Mai apoi, a început un program de refacere, atât fizică, cât şi psihică.

Medicul de familie este cel care trebuie să se pronunţe şi să anunţe unitatea de poliţie de pe raza căruia face parte pacientul, în cazul în care acesta nu este apt să conducă autovehicule, spune Codul Rutier.

Prim-procurorul Carmina Reit de la Parchetul Judecătoriei Braşov precizează că în acest sens, vor fi verificate toate documentele medicale, inclusiv modul în care au fost eliberate acestea.

Carnetul de conducere al lui Şerban Huidu era valid la momentul producerii accidentului, a anunţat, luni, şeful Poliţiei Rutiere Braşov, Claudiu Tămârjan, citat de Mediafax. Ceea ce înseamnă că unitatea de poliţie nu a dispus suspendarea lui. Aşa că se ridică mai multe întrebări legate de activitatea medicilor din Austria şi a medicului de familie.

Se mai ştie şi că Şerban Huidu a trecut testul alcoolemiei, analizele arătând că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.
Medicii care s-au ocupat de el în urma accidentului, au precizat că acesta nu se afla sub niciun fel de medicaţie, care să-i afecteze capacităţile de conducere a unui autovehicul.

Foto: evz.ro, mediafax.ro