Potrivit postului de televiziune CNN, Morgan Freeman le-ar fi supus pe cele opt femei hărţuirii sexuale şi verbale pe platourile de filmare, dar şi la compania sa de producţie Revelations Entertainment. Ele susţin că actorul făcea deseori observaţii nepotrivite legate de felul în care arătau.
În total, 16 persoane au vorbit cu postul de televiziune care a făcut investigaţia, iar opt dintre ele susţin că au fost victime ale comportamentului său nepotrivit. Celelalte opt susţin că au fost martore la aceste episoade.
Una dintre femei susţine că în vara anului 2015, când a lucrat ca asistent de producţie pe platoul de filmare al comediei "Going in Style", a fost hărţuită timp de mai multe luni de Morgan Freeman.
O altă femeie care a făcut parte din echipa de producţie a filmului „Now You See Me” (2012) a declarat pentru CNN că Freeman „făcea comentarii despre corpurile noastre”.
Morgan Freeman a combătut acuzaţiile într-o declaraţie de presă: "Oricine mă cunoaşte sau a lucrat cu mine ştie că nu sunt o persoană care ar jigni intenţionat sau care ar face pe cineva să se simtă incomod. Cer scuze oricui s-a simţit nerespectat sau incomod - nu a fost niciodată intenţia mea", a transmis starul.
Posteaza comentariu