Un detectiv particular îi cere scuze Prințului Harry că i-a „răpit anii adolescenței”

Detectivul particular Gavin Burrows a recunoscut că a urmărit-o pe Chelsy Davy, iubita din adolescență a Prințului Harry.
Acesta a spus că i-a ascultat telefonul pentru a afla informații despre Harry și că i-a văzut fișele medicale.

El a declarat că a făcut parte din „nemiloasa cultură media” care l-a împiedicat pe Harry să aibă o adolescență normală.

Gavin Burrows a cerut scuze pentru comportamentul său din trecut în cadrul documentarului BBC „The Princes and the Press”, care analizează relația Prințului Harry și a Prințului William cu presa.

Citește și: Keanu Reeves spune că este „căsătorit în fața lui Dumnezeu” cu Winona Ryder, după ce un preot român i-a cununat în filmul „Dracula” din 1992


„Practic am făcut parte din grupul de oameni care i-au răpit anii adolescenței”, a spus Burrow despre Prințul Harry, acum în vârstă de 37 de ani, adăugând că mass media de la începutul anilor 2000 era „nemiloasă”.


Detectivul particular a spus că publicațiile îl descriau pe Harry ca fiind „noua Diana”, făcând referire la mama acestuia, Prințesa Diana, care a decedat în 1997 într-un accident de mașină. Încercând să descopere noi informații despre Harry, Burrows a avut-o ca țintă pe iubita acestuia de atunci, Chelsy Davy, cu care Harry a avut o relație de șase ani, până în 2011.

„Au fost ascultate mesajele vocale, i-au fost ascultate telefoanele.
Chelsy se lăuda prietenilor ei când urma să se întâlnească cu el”, a spus detectivul.

Chelsy Davy; Foto: Hepta


Pe lângă informațiile pe care le-a aflat despre foștii ei iubiți, detectivul a mărturisit că i-a căutat fișele medicale pentru a descoperi dacă a avut boli cu transmitere sexuală sau avorturi.

Burrows a cerut scuze, spunând că „îi pare foarte rău” și spune că a acționat astfel „pentru că eram lacom, eram dependent de cocaină și trăiam într-o stare falsă de grandoare”.

Jurnalista Roya Nikkhah, care este specialistul publicației The Sunday Times în materie de informații legate de familia regală, a spus în documentar că atenția primită de iubitele Prințului Harry din partea presei era prea mare pentru ca acestea să poată face față.

„Când ai o relație sau ai în considerare posibilitatea de a te căsători cu un membru al familiei regale, examinarea pe care trebuie să o înduri este enormă”, a spus jurnalista.
„În celelalte relații ale lui Harry, cu Chelsy Davy și Cressida Bonas, un motiv pentru care niciuna dintre ele nu a vrut să continue este pentru că nu au vrut să îndure acel nivel de examinare al media”, a spus Roya.

„În acel punct avea în jur de 30 de ani. Mulți dintre prietenii săi se căsătoreau și își întemeiau familii, iar el era foarte îngrijorat că nu va putea face acest lucru pentru că nu ar putea găsi pe cineva care să facă față presiunii”, a declarat Roya Nikkhah în documentar, potrivit People.

În 2016, după ce au apărut știri cu privire la relația lui Harry cu Meghan Markle, el a confirmat vestea, împreună cu o declarație în care a condamnat „valul de abuz și hărțuire” îndreptat asupra lui Meghan.

Cei doi s-au căsătorit în mai 2018, iar la nuntă au fost prezente și cele două foste iubite ale lui Harry. 

Prințul Harry a vorbit recent despre dezinformarea de pe Internet și despre propria sa experiență.

„Dezinformarea este o criză umanitară globală.
Am simțit-o personal de-a lungul anilor, iar acum văd cum se întâmplă la nivel global. Cea mai înfricoșătoare parte este că nu trebuie să fii online ca să fii afectat de ea. Este important să recunoaștem că această problemă nu a început odată cu social media. Am învățat de la o vârstă fragedă că dorința de a publica nu este neapărat aliniată cu dorința de a spune adevărul”, a declarat Harry într-un interviu pentru Wired.

Foto: Hepta


Vorbesc prea mult despre plantele din grădina mea, iubesc oamenii care iubesc animalele și scriu cu drag despre tot ce este nou în frumusețe și modă
24 Noiembrie 2021