Un cuplu imposibil: De ce s-a terminat rapid aventura lui Michael Jackson cu Madonna


Madonna a vorbit în cadrul emisiunii "Carpool Karaoke", a lui James Corden, despre relaţia cu Michael. Într-un trailer pentru următoarea ediţie a emisiunii în care vedetele cântă alături de Corden, aflat la volan, James a întrebat-o pe Madonna care a fost relaţia sa cu Jackson. Cântăreaţa a răspuns: "Vrei să-ţi dezvălui ce s-a întâmplat, nu?".

De asemenea, în trailerul pentru călătoria cu maşina prin New York, Madonna şi-a demonstrat talentul său la „twerking” (dans lasciv în poziţie aplecată, realizat prin ondularea exagerată a bazinului, n.r.).

Vedeta poate fi văzută dansând pe scaunul din dreapta şoferului, în timp ce James Corden pune muzică în boxe.

Dincolo de mini-aventura lor, relaţia dintre Michael Jackson şi Madonna a fost aproape mereu tensionată. În '89, megastarul s-a enervat când echipa Madonnei a plătit o reclamă în care fusese numită "artista deceniului". Michael înregistrase vânzări-record cu albumul Thriller (40 de milioane de exemplare vândute).

La ediţia din 1991 a premiilor Oscar, Madonna trebuia să cânte melodia "Sooner or later" ("I always get my man") din filmul "Dick Tracy".
Madonna îşi dorea o apariţie memorabilă, aşa că s-a gândit la Michael Jackson, care semnase un contract-record, în valoare de un miliard de dolari, cu casa de discuri Sony. Cum managerul ei de atunci, Freddy DeMann, lucrase în trecut pentru Michael, s-a stabilit o întâlnire între cele două vedete.

Întrevederea s-a produs la un restaurant şi a fost furtunoasă, relatează stirileprotv.ro. Michael purta ochelari de soare, iar la un moment dat Madonna i-a scos ochelarii şi i-a aruncat pe jos. "Urăsc să nu pot vedea ochii unui om", şi-a motivat ea gestul ieşit din comun.
Apoi, cântăreaţa l-a surprins pe regele pop că se uita în decolteul ei, aşa că i-a luat mâna şi i-a pus-o pe sâni. În plus, la petrecerea organizată după decernarea Oscarurilor, Madonna l-a ignorat pe Michael şi a flirtat cu Warren Beaty.

Michael Jackson a suferit un stop cardiac în după-amiaza zilei de 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani. Artistul fost găsit cu pulsul scăzut de medicul personal Conrad Murray, în casa închiriată din Holmby Hills, Los Angeles, însă încercarea de a-l resuscita a eşuat.
Funeraliile au avut loc pe 7 iulie 2009 în Los Angeles, familia lui participând la o ceremonie privată organizată în cimitirul Forest Lawn, iar la Staples Center a avut loc omagiul public.
Sicriul a fost prezent în acest loc pe tot parcursul ceremoniei ce a fost urmărită de peste 2.5 miliarde de oameni din intreaga lume, însă nu se cunoaşte încă locul exact al înmormântării.


Foto: Hepta, NY Daily News

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
14 Decembrie 2016
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod