Un actor grăbit: Mark Wahlberg are un program „criminal“

Starul în vârstă de 47 de ani și-a uimit fanii cu programul lui foarte încărcat. Se trezește la 2:00 dimineața și ia micul dejun la 3:15!

Puțini oameni foarte ocupați pot avea un program care să rivalizeze cu cel la care se înhamă Mark Wahlberg. Prins între muncă și exercițiile de la care nu se abate nici în ruptul capului, actorul nu are timp de pierdut. Când un fan l-a întrebat pe Instagram cum arată o zi din viața lui, starul din "Transformers" i-a arătat un desfășurător foarte precis pe care el îl respectă zilnic.

Primul lucru care șochează este că el începe ziua la 2:30 dimineața și o termină la 19.30 seara. Pe lista lui sunt două ședințe serioase de sport care durează peste o oră, două dușuri, gustările și mesele pe care le ia, o recuperare în camera criogenică, golf și întâlniri de afaceri.

Rutina lui plină de lucruri de făcut i-a uimit pe fanii care credeau că e foarte frumos și ușor să fii vedetă.

Wahlberg a menționat în schema zilnică și timpul petrecut cu familia, inclusiv faptul că își ia copiii de la școală. Starul are patru copii cu soția sa, modelul Rhea Durham: Ella, în vârstă de 15 ani, Michael (12 ani), Brendan (9 ani) și Grace (8 ani).

Fiecare zi începe pentru Mark Wahlberg la 2:30, când sună alarma. Urmează o ședință de rugăciune, iar la 3:15 actorul ia micul dejun, prima masă din multele pe care le ia în cursul zilei.
Într-un interviu anterior pentru revista Men's Health, el a declarat că îi place să-și înceapă ziua cu ouă fierte, pâine cu semințe de cereale, unt de arahide și avocado.

De la 3:40 până la 5:15 A.M. el face o ședință serioasă la sală, care include ridicarea greutăților. Cei peste 10 milioane de admiratori de pe Instagram sunt la curent cu exercițiile fizice pe care le face, starul postând periodic imagini și înregistrări video din sală, cu hashtag-ul #4amclub, inspirat de ora la care trage de fiare.

La 5:30, el ia o gustare, iar la 6.00 face un duș care în mod bizar pare să dureze 90 de minute, remarcă Daily Mail.
La 7:30, actorul se află pe terenul de golf, ceea ce poate fi considerată activitate fizică, și joacă o oră și jumătate de oră. La 8.00 are o altă gustare.

Urmează camera crio. Wahlberg i-a povestit lui Ellen DeGeneres despre beneficiile crioterapiei: "Este foarte bună pentru recuperare și reduce toate inflamațiile din corp, dar te și ajută să dormi", a spus el.

La 10:30, când cei mai mulți dintre rezidenții din Hollywood se îndreaptă spre muncă, Mark mănâncă din nou, apoi începe să se ocupe de apelurile telefonice pentru afaceri, dar își face timp și pentru familie.

La ora 14:00, actorul are întâlniri de afaceri, iar la 15.00 îi ia pe copii de la școală și mănâncă din nou ceva - oare a câta oară?

La 16:00 e timpul pentru a doua sesiune de exerciții a zilei, care durează o oră, după care face duș.

Cina în familie este programată la 17:30, iar la 19:30 Wahlberg se culcă.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod