Modul în care Robin Williams s-a despărțit de lumea pe care o iubea rămâne greu de înțeles și de acceptat pentru noi, muritorii simpli, cei care l-am admirat fără să-l cunoaștem cu adevărat. E șocant să afli că un asemenea om poate ajunge să-și pună capăt zilelor spânzurându-se cu o curea. E cutremurător să vezi ce poate face depresia.
Cu trecerea timpului, pe măsură ce în trecutul său se face tot mai multă lumină, reușim să punem laolaltă, ici-colo, cioburile împrăștiate din trecutul său, dar oglinda existenței lui complicate e greu de reîntregit.
Doar el știa prin ce frământări și chinuri a trecut, iar soția lui a fost doar un martor al ultimelor sale bătălii cu demonii care-l măcinau. Robin a suferit enorm, dar nouă ne-a oferit doar partea frumoasă a vieții sale. Când presa afla despre dependența de alcool și de droguri, despre tratamentele de dezintoxicare și rătăcirile sale în patimile din care încerca să se smulgă - era doar ceea ce răzbătea dincolo de porțile infernului în care intrase. Acolo nu-l mai putea ajuta nimeni, nici măcar familia. E o bătălie pe care a dus-o singur și o înfrângere pe care a decis să n-o mai aștepte.
Obosit, măcinat de depresie și de boala care începea să-l acapareze, el n-a mai vrut să lupte.