Ultimele zile din viața lui Robin Williams: Cum l-au învins demonii cu care lupta

Soția actorului a declarat că acesta suferea de primele simptome ale maladiei Parkinson, precum anxietate şi depresie, în momentul în care a decis să se sinucidă.

Modul în care Robin Williams s-a despărțit de lumea pe care o iubea rămâne greu de înțeles și de acceptat pentru noi, muritorii simpli, cei care l-am admirat fără să-l cunoaștem cu adevărat. E șocant să afli că un asemenea om poate ajunge să-și pună capăt zilelor spânzurându-se cu o curea. E cutremurător să vezi ce poate face depresia.

Cu trecerea timpului, pe măsură ce în trecutul său se face tot mai multă lumină, reușim să punem laolaltă, ici-colo, cioburile împrăștiate din trecutul său, dar oglinda existenței lui complicate e greu de reîntregit.



Doar el știa prin ce frământări și chinuri a trecut, iar soția lui a fost doar un martor al ultimelor sale bătălii cu demonii care-l măcinau. Robin a suferit enorm, dar nouă ne-a oferit doar partea frumoasă a vieții sale. Când presa afla despre dependența de alcool și de droguri, despre tratamentele de dezintoxicare și rătăcirile sale în patimile din care încerca să se smulgă - era doar ceea ce răzbătea dincolo de porțile infernului în care intrase. Acolo nu-l mai putea ajuta nimeni, nici măcar familia.
E o bătălie pe care a dus-o singur și o înfrângere pe care a decis să n-o mai aștepte.
Obosit, măcinat de depresie și de boala care începea să-l acapareze, el n-a mai vrut să lupte.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
17 August 2014
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod