Priveşti fotografiile cu el, te uiţi la filmele lui, la rolurile pe care le-a jucat magistral, cu o bucurie sublimă, în care a dat toată măsura harului său fabulos şi în care şi-a pus sufletul pe tavă, dăruindu-ţi tot ce avea mai de preţ, fără să păstreze nimic pentru el. Te uiţi şi înghiţi în sec şi ai o strângere de inimă - omul ăsta extraordinar, atât de frumos şi deosebit n-ar fi trebuit să moară! Şi mai ales nu aşa cum s-a întâmplat.
Te uiţi la imaginile care surprind câteva clipe din viaţa lui şi n-ai cum să nu regreţi că nu l-ai urmărit mai îndeaproape, că nu te-ai înfruptat pe săturate din imensul său talent - părea că va trăi veşnic. Şi totuşi, a trecut atâta timp fără Robin Williams. E dureros nu doar că am rămas fără el, dar mai ales modul în care s-a despărţit de noi: măcinat de angoasă şi de anxietate, actorul s-a spânzurat pe 14 august 2014, iar lumea descoperea şocată atunci că era grav bolnav.
Williams știa că era ceva în neregulă cu el; a încercat să reziste şi şi-a dus crucea în tăcere, până când a decis că s-a sfârşit.
Cum a ajuns un om strălucitor şi plin de viaţă să îngenuncheze şi să-şi accepte neputinţa? Ce chin insuportabil l-a împins în prăpastia disperării?
Un documentar realizat de postul britanic de televiziune Channel 5 a refăcut ultimele ore din viaţa starului şi a ajuns la concluzia că Robin Williams şi-a trăit ultimele ore de viaţă pierdut într-un labirint al paranoiei. Cu doar o zi înainte de a muri, câştigătorul premiului Oscar, care fusese diagnosticat cu Parkinson, şi-a strâns colecţia de ceasuri într-o şosetă şi i-a dus-o unui prieten ca să i-o păstreze în siguranţă.
Ros de episoadele de anxietate şi de insomnie care i-au indus depresia ce avea să-l împingă spre moarte, starul în vârstă de 63 de ani şi-a trăit ultimele 24 de ore căutând informaţii pe internet, convins că avea o altă afecţiune, relatează cotidianul britanic Daily Mail.
Necropsia a scos la iveală faptul că Williams suferea de demenţă, boală care nu-i fusese diagnosticată şi care ar putea explica sursa comportamentului său bizar.
Într-un episod al emisiunii "Autopsy", difuzat săptămâna trecută de Channel 5, Dr. Richard Shepherd a explicat că demenţa a explicat probabil tendinţele paranoice ale actorului. Acesta a spus că insomnia şi anxietatea, perioadele de confuzie, precum şi deciziile contradictorii ar putea avea legătură cu boala lui.
Dr. Shepherd, care a mai analizat şi decesele lui Michael Jackson şi Elvis Presley, a mai spus că este posibil ca actorul să fi fost conştient de boala sa, lucru care i-ar fi exacerbat episoadele de paranoia din ultimele ore de viaţă. Mai mult, activitatea pe internet a actorului sugerează că acesta ştia că se întâmplă ceva cu el, "ceva ce nu putea revolva".
După câteva ore în care el şi-a strâns ceasurile în şosetă şi le-a lăsat amicului său, iar după căutările febrile pe internet, Robin Williams a fost găsit fără suflare, în august 2014. S-a spânzurat cu o curea.
Documentarul britanic a dezvăluit că în ultima zi din viaţă actorul a curăţat sângele din baie după ce şi-a tăiat încheieturile mâinilor. Conform raportului de anchetă, el şi-a petrecut ultima noapte în locuinţa din California, împreună cu soţia sa, Susan Schneider. Ea a povestit episodul cu ceasurile, pe care soţul său le-a strâns într-o şosetă. "Este unul dintre incidentele ciudate pe care soţia lui le-a descris drept tipice pentru paranoia crescândă de care el suferea", a declarat Shepherd.
Psihologul Anjula Mutanda a spus, de asemenea, că actorul se simţea ameninţat. "Cineva care are manifestări paranoice se simte în pericol. Fie că erau de ordin psihologic, fizic sau financiar, problemele erau în drumul lui", a spus ea.
După ce corpul lui Williams a fost descoperit, anchetatorii au mai găsit în dormitorul lui o sticluţă nedesfăcută de quetiapină, un medicament puternic, folosit pentru tratarea schizofreniei şi a tulburării bipolare. Îi fusese prescris cu o săptămână înainte de a se sinucide - un alt indiciu care sugerează că simptomele lui s-ar fi schimbat înainte de a muri.
În ultimele luni, Williams fusese internat la dezintoxicare, într-o încercare de a scăpa de abuzul de alcool şi de droguri şi de a-şi regăsi echilibrul.
Documentarul realizat într-o serie de trei episoade descrie şi rezultatele analizelor toxicologice, care atestă că stările prin care trecea Williams erau controlate de mirtazapin, medicament administrat pentru tratarea depresiei. Medicii legişti au găsit în organism şi urme de levodopa, indicată pentru Parkinson.
Maladia Parkinson constă în deteriorarea treptată a unei mici zone din creier şi afectează mai ales persoanele în vârstă. Boala degenerativă este progresivă, iar simptomele se acumulează treptat, Parkinson fiind o maladie invalidantă, dar cu o evoluţie lentă. Zona din creier distrusă are un rol important în controlul mişcărilor, astfel că pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală.
În majoritatea cazurilor, primul simptom constă în gesturile ritmice incontrolabile ale mâinilor, capului şi picioarelor, manifestate în special în repaus şi în perioade de stres.
Într-o etapă ulterioară a maladiei, poate apărea şi demenţa, care afectează aproximativ 15%-30% din totalul bolnavilor. De asemenea, printre simptomele bolii se numără modificări ale personalităţii.
Cauzele apariţiei maladiei Parkinson sunt necunoscute, dar cercetătorii vorbesc despre o asociere dintre factorii de mediu şi cei genetici. Deşi nu există un tratament contra maladiei Parkinson, simptomele pot fi atenuate şi controlate cu ajutorul unor medicamente.
Nu se cunoaşte în care dintre cele două faze incipiente ale bolii se afla Williams. Starul şi-a trăit ultimele zile suferind în tăcere. Dormea chiar şi 18 ore din 24, iar când se ridica din pat se plângea mereu că este obosit. Nu avea nici poftă de mâncare şi slăbise, au povestit apropiaţii săi.
Totuşi, Robin Williams nu a încercat niciodată să-şi ascundă problemele provocate de consumul de alcool şi de droguri, dar, după o perioadă de abstinenţă ce a durat 20 de ani, el a recidivat în 2005, în timpul filmărilor pentru lungmetrajul "Marele alb". Actorul s-a internat apoi într-o clinică specializată şi spunea că se lupta cu "demonii interiori", încercând să-şi învingă dependenţa.
Într-un interviu acordat în 2010 unui post de radio, el mărturisea că a simţit tentaţia de a scăpa de depresie prin sinucidere: "Când mă luptam cu dependenţa de alcool, mi-am zis la un moment dat: «Fir-ar ea de viaţă!». Apoi, creierul meu a început să lucreze. Mi-a spus: «Hai să vorbim despre sinucidere». În primul rând, n-ai curaj să faci aşa ceva", povestea actorul. Faptul că el a vorbit public despre lupta sa cu depresia i-a făcut pe apropiaţii lui să creadă că e puternic şi poate câştiga această luptă.
Anchetatorii au aflat că actorul a fost ultima oară văzut în viaţă de soţia sa, duminică, 10 august, în jurul orei locale 22.30, înainte ca ea să meargă la culcare.
A doua zi, la 10.30, Susan a plecat din casa lor din localitatea californiană Tiburon, crezând că el încă doarme. Menajera cuplului l-a găsit zăcând fără suflare în camera lui, o oră şi jumătate mai tărziu, iar după ce femeia a sunat îngrozită la 911, paramedicii au constatat decesul. Era ora 12.02.
Încercarea realizatorilor acestui program de a afla ce a făcut Robin Williams în ultimele ore de viaţă a fost aspru criticată de fanii marelui actor. Ceea ce i-a supărat cel mai mult a fost o reconstituire grafică a suicidului său, pe care ei o consideră inutilă şi crudă. Un purtător de cuvânt al postului Channel 5 a declarat că prezentarea morţii actorului a fost făcută la un nivel minim şi că includerea acestei scene în materialul difuzat era importantă "pentru a spune adevărul".
Admiratorii lui Williams nu sunt de acord nici cu alegerea producătorilor în privinţa actorului francez Alain Poudensan, care a jucat rolul starului în scenele care reproduc sfârşitul starului american. Alain a a avut şansa de a juca mulţi ani în spectacole cu Robin Williams, dar el a apărut şi în filme pentru adulţi, sub numele Alain L'Yle, relatează Daily Mail.
Faptul că presa încearcă să sape în trecutul lui Williams este inevitabil. Aşa s-a întâmplat şi cu Marilyn Monroe, Elvis Presley, Jim Morisson, John Lennon şi Michael Jackson, pentru că oamenii sunt foarte curioşi şi vor să ştie şi cele mai morbide detalii despre celebrităţi. Ceea ce îi întristează însă cel mai mult pe admiratorii colosalului actor este însă bătălia care s-a pornit pe averea acestuia. Robin nu merita aşa ceva: Schneider, a treia lui soţie, "se războieşte" cu Zak, Zelda şi Cody, cei trei copii ai starului din căsătoriile precedente, pentru moştenirea estimată la peste 40 de milioane de dolari. Nu aceasta este continuarea potrivită pentru memoria uriaşului Robin Williams, dar natura umană este neschimbată când e vorba de bani. Oricâţi ar fi.
Citeşte şi: Ultimele zile din viața lui Robin Williams: Cum l-au învins demonii cu care lupta
Foto: Hepta, AFP/Mediafax