Tudor Chirilă: "Cred că femeile sunt personaje mult mai complexe decât bărbaţii"

Ştiu că pregătiţi un album. Se mai găsesc piese de genul acesta pe album?
Asta ne-am întrebat şi noi dacă se mai găsesc (râde) şi răspunsul a fost Nu, la momentul acela. Există o piesă, "Ultimul om", care trebuia să fie lansată înainte de acest cântec. Practic, noi ne-am dat peste cap cu această piesă pentru că am fost atât de entuziasmaţi despre ce ar putea să iasă: ne-am distrat când l-am scris, ne-am distrat când l-am orchestrat, ne-am distrat când l-am înregistrat, ne-am distrat când l-am filmat, ne-am distrat când l-am montat, etc.

Nu te-ai gândit să pregăteşti o piesă de genul asta dedicată peisajului muzical de azi?

Piesele contextuale nu ţin, piesele contextuale nu au valoare. Eu cred în temele mai mari, mai importante, care sunt suferinţa, iubirea, prietenia, toate evenimentele care derivă din valori mari. Eu în asta cred... Cred că muzica românească este o temă prea mică ca să merite un cântec.

Mai cred o chestie. Eu, făcând parte din muzica românească nu sunt în măsură să judec. Toţi ne înscriem în aceeaşi categorie: divertisment. Nu cred că e fairplay. Uite, eu urmăresc chestia asta cu Inna, de exemplu. Cred că e foarte simplu să spunem: "Ce muzică de doi lei", dar eu, Tudor Chirilă, împreună cu Gelu Ionescu şi cu Eugen Camischi, cu Dan Lucian şi cu Clopo Lucian, nu cred că am putea să facem muzica aia. Şi nu neapărat pentru că nu ne place să o facem, asta e una, dar nu ştim să o facem, nu avem experienţă să o facem. Totuşi, fata asta şi băieţii ăia din spate au făcut o muzică într-o piaţă în care fac milioane muzică ca ei şi totuşi muzica aia a ajuns în topuri. Eu nu o susţin pe fata asta, nici nu o ascult, nu pot să ascult, mi se pare trist că am ajuns să facem asemenea muzică, dar nu pot să nu remarc că nu oricine poate să facă asemenea muzică.

E frustrant pentru un om care cântă cu instrumente să vadă cât de facil e succesul, dar trebuie să te lupţi să accepţi faptul că ai ales o cale diferită...  

Nebunia piesei este redată foarte bine de videoclip. Am văzut acolo un Tudor Chirilă diferit, o ipostază la care nu se aştepta lumea

Da, e un videoclip uşor punk, parcă e casa de nebuni, şi la styling s-a văzut asta. Toţi suntem personaje şi conceptul videoclipului este plasa aceea, un "no man's land", în spatele căreia noi cântăm împotriva lui Sarkozy, în paralel cu o distracţie a mea cu ţiganii, într-o altă locaţie. La final venim şi arătăm că suntem şi în concert şi cântăm chestia asta într-un cadrul normal.

Clipul te pune într-o altă lumină şi din punct de vedere vestimentar..

Cred că haina e o piesă, am mai cochetat cu haina asta înainte. Stilul meu vestimentar s-a schimbat mai demult, de vreo 3, 4 ani. Acum vreo 4 ani am simţit că nu se mai poate să ne urcăm pe scenă oricum, am înţeles că poţi să rămâi firesc şi să ai un stil vestimentar mişto, mai studiat. Nu neapărat să fii la modă, cât să-ţi găseşti un stil. Aceasta nu este o chestie foarte simplă pentru că e nevoie de gust şi e nevoie de o preocupare pe zona asta. Poţi să fii un intelectual preocupat de a evolua şi de cultură şi să nu dai doi bani pe haine şi atunci o să te îmbraci toată viaţa într-un pulover şi într-o pereche de panataloni mai largi. Însă, dacă vrei să începi să apari, trebuie să acorzi la un moment dat nişte timp acestei chestii. La un moment dat, a fost o necesitate de care am fost conştienţi toţi. La acest clip, de exemplu, a fost foarte important să avem toţi acelaşi stil.

Pe lângă muzică, există o altă dragoste în viaţa ta: teatrul. Ce proiecte ai acum?

În februarie anul acesta, am lansat piesa de teatru ŢO lume pe dosŢ, în regia mamei mele, Iarina Demian. Facem o echipă foarte bună şi vrem să jucăm foarte mult, până la sfârşitul lui decembrie avem deja multe spectacole programate. Insistăm pe "Biloxi Blues", care se va juca la Palatul Copiilor, pe 9 noiembrie, într-o reprezentaţie mare. Revenind la piesa "O lume pe dos", care este ca o bijuterie de teatru de cameră aproape, e un spectacol foarte frumos, din trei piese americane, într-un spaţiu intim al Sălii Mici a Teatrului de Comedie. Acum ne zbatem să-l plimbăm şi prin ţară, să găsim spaţii asemănătoare, câteodată se poate, câteodată nu.

În plus, am un proiect secret în derulare, mai am foarte puţin până o să pot să-l fac public şi care e o muncă de doi ani de zile, cu întreruperi, un proiect la care am muncit mult, care m-a consumat foarte mult. Mai am o ofertă de a juca acum la Teatrul de Comedie, pe care o analizez împreună cu regizorul Sandu Dabija. Oricum e prea mult ca să le faci bine pe toate, aşa că va trebui să le fac o ordine a priorităţilor.