Trucul genial la care apelează Salma Hayek pentru a-și acoperi firele albe de păr. VIDEO

Descoperă trucul genial la care apelează Salma Hayek pentru a-și acoperi temporar firele albe!

Când nu are timp să meargă la salon sau între două vopsiri, Salma Hayek apelează la un truc simplu și rapid pentru a-și ascunde firele albe de păr.

Nu cu mult timp în urmă, actrița în vârstă de 57 de ani a dezvăluit trucul în cadrul emisiunii "Good Morning America".

"Acum nu vedeți firele albe de păr pentru că le-am acoperit cu rimel".

Aceasta a adăugat: "Pentru că sunt câteodată prea leneșă să-mi vopsesc părul, recurg la acest truc".



Vedeta nu se ferește să posteze imagini cu ea pe rețelele sociale în care apare fără machiaj, fiind totodată mândră de ridurile și firele ei albe de păr.


Deși obișnuia să fie criticul ei cel mai mare, acum a ajuns să se accepte cu tot cu imperfecțiuni și să se simtă confortabil în propria piele, ba chiar să se iubească.

Recent, Salma Hayek a postat un video pe Instagram în care readuce în atenția publicului subiectul firelor albe de păr, în special ascunderea lor temporară.


În videoclip, Hayek tocmai fusese machiată, urmând să i se aranjeze părul de către stiliștii săi, timp în care a atras atenția asupra firelor sale albe de păr.


"Uită-te la toate aceste fire de păr albe. Care este secretul? Cum îl poți acoperi uneori fără a fi nevoie să îl vopsești?",
spune ea spre cameră.

Dacă atunci când este singură folosește rimel pentru a-și masca firele de păr albe, când e aranjată de profesioniști, hairstylistul său folosește un spray special.

"Este ca și cum ai machia părul", a spus Hayek.

 

Actrița a avut totuși grijă să își asigure fanii că nu o deranjează că a albit.



"Nu mă deranjează. Dar, uneori, pe oamenii cu care lucrez, îi deranjează", a spus ea.

 

 

Sursă: hola
Foto: hepta
Video: instagram

28 Februarie 2024