Starul pop s-a lăudat că artiștii care au lucrat la noul său proiect nu au fost plătiți pentru asta, un alt motiv pentru care a primit numeroase critici.
Citește și: Britney Spears o critică pe Christina Aguilera pentru că a refuzat să vorbească despre lupta sa pentru eliberarea de sub tutelă
Madonna a primit numeroase comentarii negative pe platforma de socializare. Unii au criticat-o pe cântăreața multimilionară că a permis ca oamenii care au lucrat pentru ea să nu fie plătiți, în timp ce alții i-au spus că „glorifică” violența, iar alții au fost supărați că vedeta poartă în imagini împletituri afro, considerând că este o jignire la adresa persoanelor de culoare.
În imaginile postate, Madonna apare ținând în mână numărul revistei V pe coperta căruia a apărut luna trecută, în timp ce Klein îndreaptă vârful unui cuțit spre gâtul ei.
„Mândră de colaborarea mea cu @stevenkleinstudio pentru @vmagazine.
Cu foarte puțin suport din partea oamenilor care nu apreciază arta și în ciuda faptului că am avut buget aproape zero, tot am reușit să facem artă! Arta nu este moartă dacă ai puterea să lupți pentru lucrurile în care crezi”, a scris vedeta.„Mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut, care au dormit pe canapele și au lucrat ore întregi gratuit pentru a susține Madame X”, a continuat Madonna.
Primul lucru care i-a alarmat pe fanii săi a fost confesiunea vedetei că angajații au lucrat la proiect fără să fie plătiți, în ciuda faptului că ea este multimilionară.
„Au muncit gratis??? De ce nu i-ai plătit tu? Ai rămas fără bani sau ce? Doamne! Dacă tu, care ești Madonna, ai un buget aproape zero, nu știu ce speranțe mai sunt pentru artiștii neconsacrați ca noi”, a scris un user.
„Definiția exploatării = oameni care muncesc pentru tine pe gratis în numele artei.
De ce lucrează oamenii gratuit și dorm pe canapele când muncesc pentru un milionar?? Nu așa susține arta cineva care a reușit în viață!”, a comentat o persoană.Alți useri au accentuat faptul că pozând cu un cuțit la gât este o greșeală gravă, pentru că „glorifică și promovează” violența împotriva femeilor, în numele artei.
„Deci un cuțit ținut la gâtul unei femei este artă? Sistemul patriarhal este foarte mulțumit de tine. Atât de multe femei suferă din cauza abuzului sau sunt ucise, și tu te pozezi cu un cuțit la gât. Dezgustător mesaj”, a scris un alt internaut.
„Această imagine mai mult glorifică violența împotriva femeilor decât să promoveze arta. Un cuțit la gât... serios?”
Seria de imagini postată de vedetă pe Instagram include și o fotografie în care Klein linge coperta revistei V pe care a apărut Madonna, iar în alta cântăreața ține revista și Klein stă lângă ea, cu o pernă în brațe pe care scrie „Mama este un titlu puțin mai sus de regină”.
Toate fotografiile realizate de Klein pentru numărul 133 al revistei au fost create împreună cu Madonna, iar cei doi au dorit să-i aducă un omagiu actriței Marilyn Monroe.
Cu toate acestea, ședința foto a declanșat un val de reacții negative pentru că Madonna a pozat în postura în care Marilyn a fost găsită decedată în locuința sa.
Monroe a fost descoperită fără suflare în dormitorul său în dimineața zilei de 5 august 1962, la vârsta de 36 de ani. Ancheta poliției a ajuns la concluzia că starul s-a sinucis. Actrița a fost găsită având telefonul în mână, stând întinsă goală pe pat, cu recipiente pentru pastile răspândite prin cameră. Regina Muzicii Pop s-a fotografit într-un decor similar, ceea ce i-a adus numeroase critici.
„Nici nu știu ce mă enervează mai mult la aceste imagini. Faptul că oferă o alură glamour sinuciderii, lipsa totală de respect față de Marilyn Monroe sau cantitatea imensă de filtre și editare în Photoshop folosite pentru fața Madonnei”, a scris o persoană pe Twitter.
Posteaza comentariu