Se pare că Julia Roberts a fost nevoită să înveţe de mică să joace un rol. Ediţia online a ziarului britanic Daily Mail a intrat (în 2013) în posesia unor imagini care nu au mai fost publicate, în care actriţa este surprinsă, la vârsta de 11 ani, pozând "fericită" de Crăciun, în timp ce în spatele ei se află tatăl ei vitreg, Michael Motes, cu o ţigară în mână. Acest om a terorizat-o şi i-a tranformat copilăria într-un coşmar, iar peste ani, după ce a reuşit să cucerească întreaga lume cu zâmbetul ei, "Frumuşica" a făcut tot posibilul să uite complet de existenţa lui.
Copilăria şi adolescenţa Juliei au fost distruse de alcoolicul Motes, dar ea a ales să nu vorbească niciodată despre acea perioadă. Însă demonii trecutului nu vor să-i dea pace: în timp ce actriţa îşi promova filmul "August: Osage County", o comedie în care joacă rolul unei fiice care se întoarce acasă pentru a fi prezentă la înmormântarea tatălui său şi ajunge să provoace haos în toată familia prin comportamentul ei, reporterii de la The Daily Mail Online au investigat trecutul obscur al vedetei şi au descoperit câteva lucruri interesante.
Julia Roberts trăia în localitatea americană Smyrna când mama ei, Betty, s-a căsătorit cu Motes. Mariajul lor, început în 1972, a durat 11 ani şi s-a sfârşit, în 1983, cu divorţul perceput ca o binecuvântare de viitoarea actriţă şi de fratele ei, Eric Roberts, de asemenea un nume celebru în industria filmului.
În cererea de divorţ, Betty a invocat "tratamentul crud" la care a fost supusă ea, dar şi copiii săi.
Femeia a recunoscut că acest mariaj a fost cea mai mare greşeală pe care a făcut-o vreodată. Dacă Julia a ales să nu vorbească niciodată despre această perioadă dificilă din viaţa sa, fratele ei a pomenit în mai multe interviuri abuzurile tatălui vitreg.Jurnaliştii de la Daily Mail au dat atunci și de Michael Motes. La mai bine de 30 de ani de la căsnicia cu Betty, acesta trăieşte acum în anonimat, în Marietta, o localitate din statul Georgia, situată la doar 20 de kilometri de casa în care a crescut Julia.
Astăzi, în casa în care a locuit actrița funcționează o firmă. Camera ei a fost transformată într-un birou, scrie Daily Mail.
Motes, care se ocupa cu intermedierea vânzărilor de antichităţi, este pensionar acum şi trăieşte cu partenerul său, Timothy Raasch. Timpul şi-l petrece ca voluntar la biserica locală. Abordat de reporteri în legătură cu abuzurile la care îi supunea pe copiii săi vitregi, Motes a refuzat orice comentariu, precizând că scrie o carte.
"Nu dau interviuri. Nu trebuie să-mi justific răspunsurile, răspunsul meu e nu. Nu vreau să vorbesc acum", a spus el. "N-am făcut-o nici atunci (când au apărut acuzaţiile despre abuzuri - n.r.) , n-o s-o fac nici acum. Scriu o carte despre viaţa mea, care va spune partea mea din această poveste", a adăugat bărbatul.
Chiar dacă Motes n-a fost prea vorbăreț, Mail Online a făcut rost de nişte fotografii din perioada în care el era părintele Juliei. Una dintre acestea, realizată în ziua de Crăciun din 1978, îl înfăţişează stând în spatele unei fetiţe frumoase şi zâmbitoare: Julia Roberts.
În faţa şemineului se mai aflau atunci mama ei, cu 11 ani mai în vârstă decât Motes, ţinând-o în braţe pe sora Juliei, Nancy, care avea trei ani. În mijloc era sora lor mai mare, Lisa, care avea 13 ani.
Cu un an înainte, tatăl biologic al copiilor, Walter Grady Roberts a murit din cauza cancerului la gât, la 44 de ani. Walter şi Betty nu mai trăiau împreună. Divorţaseră în ianuarie 1972, iar după numai opt luni, femeia s-a căsătorit. Proastă alegere, lucru pe care ea n-a pregetat să-l recunoască.
Motes a fost tatăl Juliei de când ea avea cinci ani până la 16 ani. În '77, când a murit Walter, ea avea doar 10 ani, aşa că noul soţ al mamei sale a rămas singurul tată din viaţa sa. A fost o experienţă cruntă. Motes s-a dovedit a fi un ticălos fără milă, un alcoolic fără speranţă şi fără milă. I-a terorizat pe toţi, până când, în al miilea ceas, Betty n-a mai suportat şi l-a lăsat. Nici ea, nici copiii nu ştiu de ce i-a luat atâta amar de vreme ca să facă ceea ce trebuia făcut cu mulţi ani înainte.
Eric Roberts nu-şi judecă mama, dar nici nu poate să pună mâna la ochi şi să creadă că n-a fost adevărat tot ce trăit. "Era clar ca lumina zilei că Motes era un ciudat. L-ai fi putut citi dintr-o mulţime de zece mii de oameni. Nu ştiu dacă s-a căsătorit cu mama pentru a fi în preajma copiilor, habar n-am. Dar, clar, căsătoria cu el n-a fost o decizie bună sau un lucru sănătos pentru copiii ei.
În cartea biografică "Julia: Viaţa ei", publicată în 2004, autorul, James Spada, a scris că Julia se temea până la disperare de Motes, iar acesta le ignora alternativ, apoi le presa şi le făcea cu ou și cu oțet pe cele două fiice vitrege.
Cu nouă ani mai în vârstă decât Lisa, Eric Roberts a părăsit casa la scurt timp după ce Motes s-a însurat cu Betty, dar era terifiat de gândul că acesta le-ar fi putut face ceva rău surorilor sale. "Am fost îngrozit când m-am gândit că bietele mele surori erau nevoite să îndure traiul cu Motes", a declarat el într-un interviu din 1998, citat de Daily Mail. Iar cu un an înainte, el îi mărturisea jurnalistului J. Randy Taraborrelli: "Tipul care ne-a crescut era dement". Când ziaristul l-a întrebat dacă Julia şi sora ei, Lisa, au avut un trai greu cu el, Eric a răspuns: "Ştiu că au avut. Asta vă spun. Cine ştie prin ce au trecut cu ăsta?".
Julia Roberts n-a dorit să rostească niciun cuvânt despre ceea ce a trăit atunci. Dar ideea că Motes vrea să scrie o carte o deranjează, scrie Daily Mail. "Motes este un fost alcoolic şi când era beat se certa urât de tot cu Betty şi cu copiii", a spus o sursă citată de ziarul englez.
"Sunt poveşti oribile. Odată i-a luat Walkman-ul Juliei şi l-a aruncat în perete, turbase de furie. De multe ori, Julia fugea la o prietenă ca să scape de el.
Motes n-avea un job stabil, iar Betty era foarte ocupată cu serviciul pentru a întreţine familia. Julia n-a vorbit niciodată despre el şi sincer cred că ar fi fericită dacă nu l-ar mai vedea sau n-ar mai auzi de el vreodată", a adăugat persoana care a dorit să-şi păstreze anonimatul. "Ulterior, Motes a recunoscut că e gay, trăieşte cu iubitul lui şi e voluntar la biserica locală", a mai spus sursa.
"Au trecut peste 30 de ani de când el a fost tatăl Juliei şi cu greu cineva din zonă îşi mai aduce aminte de el acolo. Dumnezeu ştie de ce el vrea să scrie o carte, dar ideea că el poate să dezgroape o parte atât de urâtă din viaţa Juliei, pe care ea vrea s-o uite, cu siguranţă o va face nefericită", a încheiat persoana citată de Daily Mail.
Singura parte bună din toată această poveste de groază, în care Julia Roberts s-a trezit distribuită fără voia sa, este că după divorţul de Betty, Motes şi-a abandonat imediat familia în care intrase ca un intrus şi pe care ajunsese să o terorizeze ca un tiran. N-a ripostat violent şi n-a mai ţinut legătura cu fosta soţie sau cu copiii. Nimeni nu-i duce dorul.
Foto: Hepta / Daily Mail