„Masculin-feminin“ este primul spectacol de teatru realizat de Asociaţia INSPIRA, după o piesă scrisă de un autor român, care ar trebui tradus în toate limbile pământului şi montat pe toate marile scene ale lumii. Acest autor se numeşte Lia Bugnar. Din distribuţia spectacolului fac parte actorii : Marius Manole, Andrei Aradits, Ilinca Manolache, Laura Creţ şi Theodora Stanciu.
Spectacolul de teatru „Masculin-feminin“, scris şi regizat de Lia Bugnar, a avut premiera oficială pe 20 mai 2013 la Teatrul de Comedie din Bucureşti.
În spectacolul „Masculin-feminin“ vedem iubirea în cele mai puternice forme ale ei, dar nu iubirile din basme, ci iubirile crude din viaţa deloc ideală pe care o trăim în secolul acesta. Nu este nimic amplificat în realitatea poveştilor Liei Bugnar. Întâmplările sunt autentice şi te trec prin mai multe stări: mai întâi eşti contrariat, apoi negi, apoi eşti curios, apoi eşti înţelegător şi empatic.
© Copyright:
Transformarea radicală a actorului Marius Manole din spectacolul „Masculin-feminin”
Prima reprezentaţie a spectacolului “Masculin-feminin”, scris și regizat de Lia Bugnar, din această toamnă, va avea loc marți, 8 octombrie, ora 19:00, la Teatrul de Comedie, str. Dumitru nr 2. Biletele sunt disponibile la casieria teatrului și online pe situl bilete.ro.
Posteaza comentariu