Totul despre scandalul iscat din cauza relaţiei de pe Facebook a Mihaelei Rădulescu

În urmă cu o lună de zile, Mihaela Rădulescu anunţa că este hărţuită de către un obsedat sexual şi că îl va da pe acesta în judecată, mai ales din cauza faptului că vedeta l-a împrumutat cu bani pe care nu i-a mai văzut înapoi.

Din păcate pentru Mihaela Rădulescu, scandalul în care a fost implicată în urma presupusei relaţii pe care a avut pe Facebook cu Daniel Constantin nu face decât să-i strice imaginea divei. Iniţial, vedeta a spus că îl va da în judecată pe bărbat pentru hărţuire şi pentru escrocherie, însă acesta a ripostat, iar Mihaela Rădulescu nu a mai spus nimic.

„Individul care şi-a permis să facă afirmaţii bolnave despre mine, care a făcut avansuri sexuale unora dintre voi, care v-a cerut bani împrumut şi care mi-a cerut şi mie şi i-am şi dat, crezând ca o idioată că are o problemă reală, se numeşte Daniel V Constantin. Începând din acest moment, nu se mai află în lista mea de prieteni. Dacă cineva vă mai pune în astfel de situaţii, dacă cineva de aici vă mai cere bani sau alte servicii, vă rog să mă ţineţi la curent, nu vreau ca aceste ciudăţenii să se petreacă pe paginile mele, în numele meu şi cu 'girul' meu. Sper că cele care i-au dat bani să şi-i poată recupera, eu nu mai vreau să mai am de-a face cu un astfel de personaj şi voi considera acei bani singura pierdere din povestea asta. Vă rog să aveţi mare atenţie mai departe. Şi vă rog să mă trageţi şi pe mine de mânecă atunci când mă mai vedeţi credulă şi fraieră“, a scris Mihaela Rădulescu, în urmă cu o lună, pe pagina ei de Facebook.

Jurnaliştii de la WOWbiz au aflat că suma pe care Mihaela Rădulescu i-a împrumutat-o lui Daniel era de 1.000 de euro, dar au mai descoperit şi faptul că cei doi nu au avut o relaţie doar pe internet, ci s-au cunoscut şi în viaţa reală. În toamnă, când Mihaela a fost invitată la emisiunea „Teo Show“, de la Kanal D, diva şi Daniel s-au întâlnit pe scările din faţa sediului postului turcesc.

Atunci, Mihaela Rădulescu era foarte încântată că îl vede şi a început să zâmbească şi să radieze de fericire. După ce l-a pupat şi l-a luat în braţe, ea a insistat să facă poze cu el şi s-a asigurat că el îi stă aproape, trăgându-l lângă ea. Totul se întâmpla fix după emisiunea în care Mihaela Rădulescu afirma că, de la o vreme, bărbaţii pot avea o şansă să îi ajungă la inimă.



Văzând că este încolţit, Daniel Constantin a rupt tăcerea şi a decis să se apere. El a vorbit în exclusivitate la Kanal D despre perioada grea prin care trece, afirmând că nu înţelege din ce motiv Mihaela Rădulescu l-a pus la zid.

„Mi-a trimis cu un sofer, în luna septembrie, 1.000 de euro împrumut, şi eu trebuia să-i returnez zilele acestea, în decembrie. I-am spus că mă descurc şi că nu am nevoie de ajutor. A insistat să mă ajute. Până la urmă, era vorba despre un împrumut între prieteni. Eu vreau să-i dau banii înapoi, de o lună tot încerc să dau de ea şi nu reuşesc. E posibil să fi reacţionat aşa pentru că s-a împăcat cu iubitul ei şi s-a temut să nu fac eu vreo criză de gelozie, aşa că s-a gândit să mă discrediteze ea pe mine“, a spus Daniel.

Pentru a demonstra că dreptate este de parte lui, tânărul care locuieşte în Italia a făcut publice şi anumite discuţii pe care le-a purtat cu Mihaela Rădulescu pe Facebook. „I-am spus că mi-ar fi plăcut să o ţin în braţe, iar a răspuns: 'Sunt atât de udă încât picur'. Eu eram îndrăgostit de ea şi nu am ascuns asta niciodată. Îmi scria pe Facebook: 'Cum mă prinzi tu mereu când sunt doar în chiloţei şi în halat. Ups, a căzut halatul'“, a adăugat Daniel.

Daniel Constantin a mai afirmat la WOWbiz că are salvate în calculator mii de discuţii purtat cu Mihaela Rădulescu şi că diva îi spunea inclusiv ce fantezii sexuale are. „Aveam 2.000 de discuţii. Ea a început flirturile şi eu le-am pus la suflet şi am început să-i răspund şi eu. Eu îi spuneam 'te iubesc' mai mereu, m-am îndrăgostit de ea. La un moment dat mi-a zis chiar că nu i-am mai zis de două zile că o iubesc. Mihaela mi-a dat numărul ei de telefon pentru a ţine legătura întrucât ea avea în perioada aceea ceva probleme cu Facebook-ul. Mi-a explicat care sunt dorinţele ei sexuale, m-a întrebat dacă nu aş vrea să iau parte la nişte jocuri alături de ea. M-a invitat chiar să o privesc în timp ce era cu o altă femeie. Mi-a scris asta într-un mesaj privat, pe Facebook“, a mai spus Daniel.



După ce a ascultat varianta Mihaelei Rădulescu şi a spus şi el varianta sa, Daniel Constantin a afirmat că este posibil să o dea în judecată pe vedetă pentru că i-a stricat imaginea. „Au fost foarte multe acuzaţii pe care mi le-a adus Mihaela. Escroc, pedofil, violator, hărţuitor toate acestea apar în dreptul numelui meu şi nu e corect, aici e problema, că a făcut nişte acuze la adresa mea, fiind doar părerea ei. Mihaela ştia că sunt de etnie romă, n-am ascuns asta niciodată. Ea a vrut să dea o tentă rasistă ca să-şi atragă aliaţi şi să aibă mai multă credibilitate“, a încheiat tânărul.

Paparazzi de la Kanal D au încercat să ia o declaraţie şi de la Dani Oţil, iubitul Mihaelei Rădulescu, însă acesta a spus că nu are nimic de afirmat în legătură cu acest subiect şi cu Daniel Constantin. „Nu ştiu cine este acest personaj. Nu pot să comentez“, a spus Dani.

12 Decembrie 2013
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod