Top 5 vedete din România cu cele mai multe operaţii estetice
3 din 6
Brigitte Sfăt, desfigurată de operațiile estetice
Brigitte Sfăt a vorbit în emisiunea "WOWbiz", de la Kanal D, despre intervenția chirurgicală pe care a suportat-o și a mărturisit că în 2003 și-a injectat în buze o substanță periculoasă pentru că era obsedată de Angelina Jolie.
Vedeta a afirmat că a suferit foarte multe operaţii pentru mărirea buzelor, în urma cărora a avut nevoie de alte operaţii estetice. „Picăturile au început să migreze prin faţă, pe la nări şi peste tot. Bioalcamida, aşa ştiu că se numeşte. Ea a rămas. Nu mi-am dat seama, nu am ştiut că aş avea o problemă. Era foarte greu să le scoată. Erau capsulate. Un medic a încercat să îmi scoată câteva, dar era foarte greu“, a spus soţia lui Ilie Năstase.
Brigitte a adăugat că şi-a făcut apoi nişte intervenţii cu acid hialuronic, dar a avut din nou probleme. „Mi-am făcut o repoziționare musculară și mi-am scos tot ce am avut artificial în față. A fost repoziționat fiecare mușchi. Încă sunt umflată. Firele mi-au fost scoase săptămâna trecută, la Koln. Încet-încet, cicatricele vor dispărea. Am o incizie sub ochi pentru că pe acolo s-a lucrat. Fiecare mușchi s-a mutat acolo unde îi este locul“, a spus vedeta.

MAI MULT DESPRE:
vedete, operatii estetice, Oana Zavoranu, Bianca Dragusanu, Daniela Gyorfi, Brigitte Sfăt, Alice Iotta
Posteaza comentariu