Vedetele s-au întrecut în ținute spectaculoase pe covorul roșu și în acest an, la cea de-a 65-a ediție a premiilor Grammy.
Cea de-a 65-a ediție a premiilor Grammy a avut loc în noaptea de duminică spre luni la Los Angeles, iar evenimentul a fost plin de surprize atât în materie de modă, cât și în ceea ce privește muzica.
După cum ne-am obișnuit deja, gala Premiilor Grammy este un bun prilej pentru ca vedetele să se remarce prin ținutele lor îndrăznețe.
Staruri precum Beyoncé, Jennifer Lopez sau Taylor Swift nu au făcut excepție.
Una dintre cele mai spectaculoase apariții a fost cea a cântăreței Beyoncé, care nu numai că a arătat superb într-o rochie Gucci, decoltată și cu umerii goi, cu corset nude și argintie cu volane în partea de jos, dar a și intrat în istorie, deoarece a doborât recordul pentru cele mai multe premii Grammy din toate timpurile, după ce a câștigat al 32-lea trofeu la ceremonia de anul acesta.
Cântăreața a mai avut, însă, încă o ținută, o rochie neagră simplă, foarte elegantă și sexy.
Poate te interesează și: Un simbol mondial: Regina Elisabeta a II-a, un brand mai mare decât Beyoncé, Kim Kardashian, Oprah și soții Beckham
Jennifer Lopez a fost și ea una dintre cele mai admirate vedete ale serii, într-o spectaculoasă rochie Gucci, cu volane supradimensionate, pietre prețioase și un decolteu senzual.
Și Taylor Swift s-a aflat pe lista celor mai bine îmbrăcate vedete, într-o ținută Roberto Cavalli.
Descoperă în galeria de mai sus ținutele purtate de vedete la Premiile Grammy 2023.
Foto: hepta
Posteaza comentariu