Teoria conspirației spulberată la 10 ani după moartea lui Michael Jackson: Certificatul de deces atestă că megastarul a fost înmormântat

Certificatul de deces demonstrează că Michael a fost înmormântat, eliminând speculațiile conform cărora trupul artistului ar fi fost incinerat, iar copiii lui poartă cenușa ascunsă în bijuterii.

La un deceniu de la moartea sa, Michael Jackson continuă să provoace controverse și speculații. Certificatul de deces atestă că "Regele muzicii pop" a fost înmormântat, nicidecum incinerat, așa cum susținea o teorie vehiculată recent, scrie ziarul britanic Daily Mail.

Potrivit unei surse citate de Radar Online, copiii megastarului, Prince Michael (22 de ani), Paris (21 de ani) și Blanket (17 ani) poartă cu ei o parte din cenușa lui ascunsă în medalioane în formă de inimă frântă. "Cenușa se află în medalioane ca acela pe care Paris l-a purtat la slujba religioasă și pe care îl ținea la încheietura mâinii.

Acasă țin cenușa în cutii închise, fiindcă se tem să nu piardă cumva rămășițele tatălui lor", a spus persoana care și-a păstrat anonimatul.

Slujba de înmormântare a lui Michael Jackson a avut loc în iulie 2009 și se estimează că evenimentul televizat a fost urmărit în direct de trei milioane de oameni. Sicriul aurit al artistului a fost atunci depus într-o criptă din cimitirul Memorial Park's Great Mausoleum, din Forest Lawn, California. Atunci au apărut zvonuri conform cărora mama "paranoică" a lui Michael, Katherine, ar fi incinerat trupul pentru ca hoții să nu profaneze mormântul și că sicriul ar fi fost, de fapt, gol.
"Familia a ținut secretul din rațiuni de siguranță și pentru a-i împlini dorința lui Michael. Dar Katherine le-a dezvăluit adevărul celor mai apropiați prieteni", a mai spus sursa citată de Radar Online.

Unul dintre puţinii artişti care a fost introdus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, Michael Jackson a intrat în Cartea Recordurilor, fiind considerat cel mai de succes showman al tuturor timpurilor, cu 13 premii Grammy la activ, 13 single-uri pe clasate locul întâi în topuri şi vânzări de peste 750 de milioane de albume în întreaga lume.

Michael Jackson a murit la vârsta de 50 de ani, pe 25 iunie 2009, în urma unei intoxicaţii grave cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Conrad Murray, în perioada în care cântărețul american se afla la Los Angeles şi făcea repetiţii pentru ultimul său turneu din carieră, intitulat "This Is It Tour", care ar fi trebuit să debuteze în iulie 2009 la Londra.

Medicul personal al cântăreţului, Conrad Murray, a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi a fost condamnat la patru ani de închisoare.
El a fost eliberat în octombrie 2013, după ce a petrecut aproape doi ani în închisoare.


Foto: Hepta, Daily Mail

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.