Teo Trandafir revine în televiziune. 5 detalii despre emisiune. Va avea succes?

Teo Trandafir a revenit în televiziune, iar astăzi, de la ora 16.45, debutează la Kanal D cu noua ei emisiune „Teo Show“.
În „Teo Show“, spiritul efervescent al amfitrioanei emisiunii se va împleti cu poveştile de viaţă ale unor personalităţi care au schimbat România prin inteligenţă, onestitate şi viziune optimistă. Cântăreţi, artişti, personalităţi din toate domeniile, oameni care au într-adevar ceva de spus vor fi invitaţi la întâlnirea cu publicul şi cu una dintre cele mai iubite vedete din România, Teo Trandafir.

„Vrem să arătăm că se poate, că există speranţă, că România e o ţara în care se nasc în fiecare zi copii care vor fi educaţi altfel decât noi, că noi înşine putem să ne educăm zi de zi în aşa fel încât, la un moment dat, să fim la înălţimea copiilor noştri şi să le lăsăm o ţară în care se poate zâmbi pe stradă“, a spus Teo Trandafir.

Teo are emoţii


După o pauză de câţiva ani, Teo revine pe micile ecrane cu o nouă emisiune, vedeta fiind foarte ambiţioasă şi cu planuri mari, însă şi cu multe emoţii. Teo Trandafir a spus în urmă cu doar câteva săptămâni că a avut noroc că, după operaţia pe care a suferit-o, a primit un rol în serialul „Pariu cu viaţa“, de la Pro TV.
Însă, nimic nu era live, totul era înregistrat. „Acuma, înapoi la direct. Cu un curaj nebun, cu emoţii, cu frici, cu nişte colegi pe care-i ştiu de-o viaţă, cu alţii pe care parcă-i ştiu de-o viaţă. Şi-o să iubesc cum am iubit. Şi-o să trăiesc cum am trăit. Şi-o să greşesc cum am greşit. Că n-o să mor, cum n-am murit“, a scris Teo pe blogul personal.

Are aceeaşi echipă ca şi la Pro TV


Teo Trandafir nu a mers singură la Kanal D. Din echipa ei fac parte foştii colegi de la Pro Tv, mai puţin Nuami Dinescu, cunoscută ca Tanţa. Vedeta tv i-a cooptat pe Andreea Godeanu, producătorul emisiunii pe care o prezenta Teo cu ani în urmă, Sebastian Tomulescu, reporter şi operator imagine, ambii angajaţi deja la Kanal D, dar şi pe Marian Teodorescu, cunoscut drept „domn’ profesor“.

„Daca aş fi în locul lor, nu m-aş teme de Teo, m-aş teme de oamenii din spatele ei, de echipă.
Pentru că am o producătoare cu care lucrez de 20 de ani“
, a spus Teo, la WOWbiz.



Vrea să-şi facă fetiţa mândră


Teo Trandafir a vorbit foarte frumos despre noua ei emisiune, făcând o paralelă între proiectul ei şi Maia, fetiţa ei. „Mi se pare că televiziunile s-au transformat în tribunale. Nu mai sunt poveşti de viaţă din care să înveţi, ci sunt judecăţi, tragedii şi scandaluri disecate fără pic de umor sau înţelegere. Importantă e povestea, nu scandalul. Eu nu pregătesc nimic, am aceeaşi echipă de 150 de ani. Vom face ce ştim să facem: aducem buna dispoziţie. Vom spune fără să rănim sau să judecăm. Fata mea a fost entuziasmată, i-am zis că voi face tot ce pot ca să o fac mândră. Ea mi-a zis că tot timpul a fost mândră de mine“, a spus Teo.

Teo a fost primită cu braţele deschise


Invitată la emisiunea WOWbiz, Teo a avut parte de o surpriză. Mădălin Ionescu şi Adelina Pestriţu i-au oferit lui Teo un cadou inedit.
Vedeta a primit o cană, fiind colecţionară de căni. „Cineva ştia că îmi plac cănile foarte mult. Sunt colecţionară de căini, aşa că e cel mai frumos cadou“, a spus Teo.

Lui Măruţă nu-i este frică de concurenţă


Cătălin Măruţă a fost sunat, într-o dimineaţă, de realizatorii matinalului „Cronica Cârcotaşilor“, de la Kiss FM, şi l-au întrebat ce crede despre noua emisiune a lui Teo. „În absolut orice domeniu există competiţie. E normal să existe competiţie, e normal să existe concurenţă. Atâta timp cât noi ne vedem de treaba noastră, ne uităm în grădina noastră şi ne facem treaba acolo foarte bine, noi credem că o să-i ţinem pe oameni alături de noi“, a spus Măruţă.
9 Septembrie 2013
 

Comentarii (2)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • bia pe 9 Sep 2013, 11:01
    teo !!!!!

    Cu ani in urma Teo invita la emisiunile ei o multime de invitatii care abia scoteau doua cuvinte doarece vorbea doar ea. Ba mai mult am vazut emisiuni in care invitatii nu au mai apucat sa vorbeasca caci Teo debita prostiile ei fara masura. De-aia ne-am saturat pana peste cap de ea. Sper ca de data asta sa aiba bunul simt sa lase invitatii sa vorbeasca, nu dupa primele lor cuvinte sa ne povesteasca desprea ce-i trece ei prin minte. Daca vrea audienta, trebuie sa inteleaga, ca nu ne intereaseaza nici ea, nici viata ei, ci ceea ce au de spus invitatii emisiunii. Mai sper ca cei de la Kanal D sa-si aminteasca cum se vaita mereu Teo la PRO TV ca are salariul mic si ca abia ii ajung banii sa-si achite datoriile si sa o motiveze astfel incat sa-i diminueze pe cat posibil frustrarile.

    3
    2

  • kiki pe 9 Sep 2013, 09:55
    interes?

    Nu sunt un fan TEO.Am urmarit emisiunile ei cu Badea,cand nu era altceva nimic nostim de vazut,si ei faceau bascalie unul de altul si de altii (ca la romani,asta inseamna 'umor' !)Am urmarit-o (,nu constant) si in emisiunea ei. Radulescu a avut perfecta dreptate,totul a devenit murder si de proasta calitate,DAR cred ca am inteles de ce : pt ca au fost epuizati invitatii cu adevarat interesanti,care stiau sa si vorbeasca,producatorii,avizi de audienta n-au vrut sa renunte la emisiune,si atunci au aparut ciurucuri,false 'vedete',manelisti,persoane care nu puteau duce o conversatie,si intervenea Teo cu strambaturi,cu Tante,etc..pana ne-a ingretosat pe toti (intelectualii) Daca nici acum nu vor sti cand sa se opreasca,va fi la fel,ca un balon care face 'fasssss'...

    3
    3

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod