Stefan Banica Jr. se pregateste pentru o noua etapa in viata sa, incepand plin de entuziasm cariera de regizor. Prima piesa pusa in scena este, desigur, una de comedie, “Descult in parc”, scrisa de Neil Simon. "Este o experienta noua in teatru si cred ca am ajuns la maturitatea artistica necesara pentru a incerca si acest lucru", a declarat Banica intr-un interviu acordat revistei Story.
Multi dintre noi isi amintesc filmul din 1967, cu Jane Fonda si Robert Redford, o comedie savuroasa de altfel, astfel incat, cu siguranta asteptarile de la aceasta piesa de teatru vor fi mari. "Este o comedie bulevardiera, scrisa excelent, cu caractere bine dezvoltate, intr-o cheie a unui umor subtil si inteligent, care-l defineste pe Neil Simon. Daca ne iese cum imi doresc, va promit doua ore alaturi de colegii mei actori de veti rade cu lacrimi", promite Stefan Banica.
Si tot el povesteste in ce consta comicul de situatie, din perspectiva lui Paul, personajul principal pe care il interpreteaza: "Am trecut prin problemele lui Paul, pe care le intalnesti in majoritatea cuplurilor la inceput de drum. Paul e avocat, un tip calculat, care-si citeste ceasul la secunda, un tip ordonat, crescut intr-un mod traditional american, care, practic, isi schimba viata, mutandu-se cu proaspata sotie intr-o garsoniera la etajul 9 al unui bloc din Manhattan, unde liftul nu merge si problemele incep sa vina pe banda rulanta.
Ce e frumos la acest personaj este spectaculozitatea evolutiei sale pe parcursul piesei. Finalul il gaseste alergand descult in parc la minus 10 grade, bineinteles si cu ajutorul unei sticle intregi de whiskey, uitand de toate micile probleme, dandu-si seama de un singur lucru: cat de fericit poti sa fii atunci cand iubesti si esti iubit. Aceasta ultima senzatie recunosc ca o traiesc si eu in fiecare zi alaturi de Andreea si de copiii mei", explica Banica pentru revista Story.
Alaturi de debutantul regizor, se vor afla actorii Oana Ioachim, Mitica Popescu, Ileana Cernat si Bogdan Tudor.
© Copyright:
Stefan Banica, acum si regizor
Stefan Banica Jr. se pregateste pentru o noua etapa in viata sa incepand plin de entuziasm cariera de regizor. Prima piesa pusa in scena este, desigur, una de comedie, "Descult in parc", scrisa de Neil Simon.
Posteaza comentariu