Soţia lui Will Smith recunoaşte: Nu ar înşela, dar uneori este tentată

În ciuda tentaţiilor şi a zvonurilor despre despărţirea lor, Will şi Jada Smith formează unul dintre cele mai frumoase cupluri de la Hollywood


În urmă cu doi ani, presa americană a relatat că Will şi Jada Smith ar fi pe punctul de a divorţa, din cauza infidelităţii actorului, notează Daily Mail. Potrivit RadarOnlin, actriţa s-ar fi mutat în locuinţa din California a fratelui ei. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Jada a negat zvonurile despre despărţire: "Will şi cu mine putem face ce dorim pentru că avem încredere unul în celălalt.

Asta nu înseamnă că avem o relaţie deschisă. Înseamnă că avem o relaţie matură", a scris ea. "Este un bărbat de toată încrederea", a încheiat ea.

Jada şi Will s-au cunoscut în 1990, pe platourile de filmare ale serialului "Prinţul din Bel Air", când acesteia i-a fost refuzat rolul prietenei personajului principal al producţiei, jucat de Smith. În 1997, ei s-au căsătorit, într-o vilă de lângă Baltimore, la ceremonie participând 100 de invitaţi.
Cuplul are doi copii, Jaden, în vârstă de 15 ani, şi Willow, în vârstă de 12 ani. În plus, Will Smith are un fiu, Trey, cu fosta sa soţie, Sheree Zampino, notează agenţia Mediafax.

Jada Pinkett Smith, în vârstă de 44 de ani, este actriţă, model, cântăreaţă şi compozitoare. În cariera ei cinematografică se regăsesc roluri în pelicule precum "Profesorul Trăsnit", "Ali", "Matrix - Revoluţii", "Matrix - Reîncărcat" şi franciza "Madagascar".

Will Smith, în vârstă de 47 de ani, a devenit celebru în anii 1980, atât ca rapper - sub numele The Fresh Prince -, cât şi ca actor, într-un popular serial de televiziune "Prinţul din Bel Air/ The Prince of Bel Air".
Printre rolurile sale cele mai cunoscute sunt cele din lungmetrajele "Bărbaţii în Negru/ Men in Black", "Ziua Independenţei/ Independence Day", "Ali", pentru care a fost nominalizat la premiile Oscar, "În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness" şi "Şapte suflete/ Seven Pounds".


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
7 Iulie 2015
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod