Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi al turneului de tenis de la Melbourne după ce a obţinut o victorie senzaţională, 7-6(2) şi 6-3, în meciul cu Samantha Stosur. Un succes neaşteptat, întrucât Samantha, o sportivă experimentată, cu un triumf la US Open în palmares, era a şasea favorită a turneului.
E o victorie memorabilă care a atras imediat atenţia presei asupra Soranei. Dar, pe lângă frumuseţea remarcată deja (a fost inclusă în topul celor mai sexy jucătoare de la Australian Open), Sorana a atras aprecieri pentru răspunsurile ei echilibrate şi sincere la toate curiozităţile jurnaliştilor.
Cu sinceritate le-a spus ziariştilor şi cum a ajuns ea până aici.
Sorana a învins singură, de capul ei, pe brânci, fără ajutor din partea sistemului sau a altor români de succes, aşa cum numai noi ştim să răzbim în viaţă. Aşa că n-a prea avut cui să mulţumească, precum starurile de cinema când iau Oscarul. Doar părinţilor: "Nu m-a ajutat nimeni. Totul s-a întîmplat datorită părinţilor mei.M-am întâlnit cu domnul Ţiriac doar o singură dată, atunci când am jucat sferturi de finală la Roland Garros şi pe domnul Năstase de câteva ori. Le datorez totul părinţilor. Am muncit foarte mult pentru că, venind dintr-o ţară ca România, unde nu avem niciun fel de condiţii, unde avem trei terenuri de hard, trebuie să lupţi foarte mult ca să ajungi unde vrei. Pentru noi lucrurile sunt de două ori mai grele, dar apreciezi mai mult anumite lucruri când ajungi să le ai", a răspuns ea direct când a fost întrebată dacă fostele mari glorii au ajutat-o cumva.
Din cauza asta sunt puţini tenismeni români care atrag atenţia presei străine. Iar Sorana le-a mai spus cum e la noi: "Fiecare e pe cont propriu, pentru că nimeni nu ne ajută. Cei care am reuşit am fost foarte norocoşi. Nu e o reţetă, trebuie să faci anumite lucruri ca să ajungi acolo. Nu ştiu de ce fetele au mai mult succes decât băieţii acum."
Simplu şi sincer.
Citeşte mai mult pe realitatea.net.
Posteaza comentariu