Cosmina Păsărin, Victor Slav şi Bogdan Vlădău sunt cele mai impunătoare nume din showbiz-ul autohton care s-au lansat odată cu „Vara ispitelor“. Dacă Slav şi Vlădău au jucat rolul de „ispită“, Cosmina a fost o simplă participantă care a făcut sex cu „ispita“ ei şi s-a despărţit de iubit, ajungând astfel vedetă.
Datorită faptului că se înţelegeau foarte bine şi mergeau peste tot împreună, Bogdan Vlădău şi Victor Slav au participat amândoi şi la castingul pentru „Vara ispitelor“.
„În 2001, dintr-o glumă, am zis să dau o probă pentru <Vara ispitelor>, l-am luat şi pe Victor cu mine şi uite aşa am ajuns să facem carieră. Mai mult el decât mine, pentru că eu am ales să muncesc ca manechin pentru case mari de modă din Franţa, Italia, Spania, am fost şi în SUA şi în Asia. Am stat plecat din 2003 până în 2007, iar când m-am întors, Victor era deja un nume“, a mai spus Vlădău.
Actualul „burlac“ de la Antena 1 a spus şi care a fost secretul prieteniei dintre el şi prezentatorul meteo de la Pro TV. „Vreţi să ştiţi secretul prieteniei noastre de peste un deceniu şi de ce nu ne-am certat niciodată? Avem gusturi diferite la femei şi nu ne băgăm unul în viaţa celuilalt“, a încheiat Bogdan Vlădău.