Slav şi Vlădău, după 12 ani: cum arătau cei mai sexy bărbaţi la „Vara ispitelor“

În vara anului 2001, la Pro TV începea unul dintre primele reality show-uri din România, „Vara ispitelor“, o emisiune datorită căreia s-au lansat foarte multe vedete în showbiz.

Cosmina Păsărin, Victor Slav şi Bogdan Vlădău sunt cele mai impunătoare nume din showbiz-ul autohton care s-au lansat odată cu „Vara ispitelor“. Dacă Slav şi Vlădău au jucat rolul de „ispită“, Cosmina a fost o simplă participantă care a făcut sex cu „ispita“ ei şi s-a despărţit de iubit, ajungând astfel vedetă.

Atunci când a început emisiunea, Bogdan Vlădău şi Victor Slav erau deja prieteni, cei doi manechini fiind foşti colegi la liceul „Ion Luca Caragiale“. Victor şi Bogdan nu erau colegi de generaţie, cel din urmă fiind mai mare cu un an decât actualul iubit al Biancăi Drăguşanu, însă se înţelegeau foarte bine deoarece jucau baschet şi mergeau la sală împreună, anunţă Cancan. „El era cu un an mai mic decât mine, dar ne-am înţeles din prima pentru că şi el avea plete. Prima oară am mers în club împreună, apoi am fost la fitness şi de aici am ajuns să facem modelling, să mergem la prezentări, aceasta fiind singura soluţie de a câştiga un ban la vârsta noastră“, a spus Bogdan Vlădău.

Datorită faptului că se înţelegeau foarte bine şi mergeau peste tot împreună, Bogdan Vlădău şi Victor Slav au participat amândoi şi la castingul pentru „Vara ispitelor“.

„În 2001, dintr-o glumă, am zis să dau o probă pentru <Vara ispitelor>, l-am luat şi pe Victor cu mine şi uite aşa am ajuns să facem carieră. Mai mult el decât mine, pentru că eu am ales să muncesc ca manechin pentru case mari de modă din Franţa, Italia, Spania, am fost şi în SUA şi în Asia. Am stat plecat din 2003 până în 2007, iar când m-am întors, Victor era deja un nume“, a mai spus Vlădău.



Actualul „burlac“ de la Antena 1 a spus şi care a fost secretul prieteniei dintre el şi prezentatorul meteo de la Pro TV. „Vreţi să ştiţi secretul prieteniei noastre de peste un deceniu şi de ce nu ne-am certat niciodată? Avem gusturi diferite la femei şi nu ne băgăm unul în viaţa celuilalt“, a încheiat Bogdan Vlădău.

1 Iulie 2013
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • viviana pe 3 Iul 2013, 02:26
    da

    Ai dreptate Mihai, din pacate asa e...

    0
    0

  • zmeuverde pe 1 Iul 2013, 12:08
    re:Mihai

    Mihai cine te pune sa te uiti la ceva ce nu-ti place? Nu zic ca nu ai dreptate,sunt promovate toate nulitatile,dar asta se intampla pentru ca oamenii asta vor..din pacate. Actorii sunt si ei oameni si au nevoie de bani,iar daca nu au alta alternativa vor juca si in telenovele sau filme de gen 'Las Fierbinti'. DACA TARA TE VTREA PROST,O SA-I JOCI ASA CUM CERE! Schimarea DE MENTALITATE trebuie sa inceapa si de jos in sus,iar cand oamenii obisnuiti vor dori sa se intoarca la lucrurile de valoare fii sigur ca si mass media va oferi astfel de subiecte. Pana atunci avem ceea ce cere majoritatea covarsitoare. Din pacate...

    0
    0

  • Mihai pe 1 Iul 2013, 02:29
    proaste? putin spus

    Dragule Poligraf, cer scuze pt eventualele greseli....nu am o cultura asa bogata, nu am facut o facultate,sunt un roman plecat prin tari straine sa mi castig painea ca la noi se poate dar greu.... Cu stupoare vad emisiuni la tv la care cuvantul proaste este f putin spus. emisiuni de genul LAS FIERBINTI UNDE SE PROMOVEAZA CU BRIO ALCOOLISMUL IN ROMANIA...dar si mai rau........CE CAUTA Maia Morgenstein IN ACEL FILM DE BETIVI......rusine!!!! O actrita de talie internationala si un exemplu pentru ortodxia romaneasca jucand in patimile lui Hristos a ajuns sa joace in filmele unor idioti care vor sa ne faca praf ROMANIA insirand la ore de varf LAS FIERBINTI ::::UN SERIAL DE TOT CACATUL RUSINE celor ce permiteti sa faceti asemenea filme NON EDUCATIONALE PENTRU TINERET::::: OARE VOUA NU VA ESTE PUTINA JENA CA O TARA INTREAGA SE UITA LA PORCARIILE VOASTRE CU BETIVI??????? DAR CHIAR NU MAI AVEM NIMIC DE VALOARE IN ROMANIA DECAT BETIVI?????? RUSINE SA LE FIE SI ACTORILOR CARE JOACA IN ACEST SERIAL DE TOT RAHATUL UNDE SE PROMOVEAZA PROSTIA; ALCOOLUL; IDIOTENIA ;NELOIALITATEA FATA DE FAMILIE;LIPSA DE RESPONSABILITATE; LENEA ESTE ABSOLUT STRIGATOR LA CER CE SE INTAMLA PE ECRANELE ROMANESTI: RUSINE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! HHHHHUUUUUUUUUUUUUUUAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!!

    5
    2

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod