Nu este prima dată când cântăreaţa, care anul trecut şi-a schimbat, legal, numele în Magda Davitt, vorbeşte public despre religie. În 1992, ea a stârnit controverse după ce a rupt o fotografie a papei Ioan Paul II în direct la un post de televiziune american.
Şapte ani mai târziu, ea a fost făcută preot al unei biserici independente din Lourdes. Biserica Catolică nu permite femeilor să devină preoţi și nu a recunoscut ceremonia.
Una dintre vocile marcante ale muzicii anilor '90, Sinead O'Connor a avut o viață agitată în ultima perioadă.
În 2015, Sinéad a încercat să-şi pună capăt zilelor printr-o supradoză, a recidivat apoi după câteva luni, pentru ca la scurt timp să fie considerată dispărută. Din fericire, a fost găsită în viaţă şi într-o stare relativ bună de sănătate în apropiere de Chicago.
În august 2017, vedeta a postat o înregistrare video tulburătoare, făcută într-un motel din New Jersey (Statele Unite), în care dezvăluia că vrea să-şi pună capăt zilelor. Ea a spus că a ajuns să aibă gânduri suicidale în ultimii ani de când trăieşte singură, dar a luptat ca să rămână în viaţă.
Sinead O'Connor a fost căsătorită de patru ori și are tot atâția copii cu bărbați diferiți. Fosta vedetă a declarat anul trecut că mama sa era posedată și a abuzat-o sexual în copilărie.
În ultimii ani, O'Connor a preferat să nu se mai întoarcă în Irlanda natală, unde trăiesc copii ei, locuind în SUA. Fosta sa iubită și manager, Fachtna O'Ceallaigh, în vârstă de 70 de ani, a dat-o în judecată pentru defăimare și ruperea unui contract după ce O'Connor a publicat online o scrisoare deschisă în care o ataca, notează Daily Mail. Fachtna susține că artista a încheiat relația de afaceri fără niciun avertisment, provocându-i pierderi de 500.000 de dolari. Ulterior, O'Connor și-a concediat avocatul și a decis să se reprezinte singură în acest proces, scrie ziarul citat.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu