Shannen Doherty se simte binecuvântată să filmeze din nou după lupta cu cancerul

Vedeta din „Beverly Hills 90210“ a mărturisit că nu trece o zi fără să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi în viaţă.

După lupta incredibilă pe care a dus-o cu cancerul, Shannen Doherty nu uită să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că trăieşte. Actriţa în vârstă de 46 de ani a publicat pe Instagram un mesaj emoţionant, în care se declară "binecuvântată" că poate să filmeze din nou după ce a învins boala necruţătoare.

"Nu cu mult timp în urmă, mă întrebam dacă voi mai putea să mă întorc şi să fac ceea ce-mi place.

Să mă transpun într-un personaj. Să creez. Să fiu pe platou, în mijlocul agitaţiei şi să simt acea satisfacţie profundă a reuşitei. În ultima săptămână am lucrat şapte zile. Fără weekend liber şi mi-a plăcut fiecare clipă", a scris vedeta.

"Da, am muncit din greu pentru a ajunge aici, dar sunt binecuvântată. Sunt norocoasă şi nu trece o zi fără să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru binecuvântarea de a fi în viaţă.
Aşa că merg la muncă cu cele mai bune sentimente. Sentimente de recunoştinţă, de iubire şi de adâncă apreciere. Există frumuseţe în orice"
, a adăugat ea.

Actriţa filmează în prezent la o continuare a serialului "Heathers", din 1988, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

Shannen Doherty şi-a informat permanent fanii despre bătălia cu cancerul, postând pe Instagram fotografii de la şedinţele de tratament, dar şi momente emoţionante, precum cel când şi-a ras părul.


În aprilie 2017, ea a anunţat că maladia a intrat în remisie şi a mărturisit că nu ştie cum să reacţioneze după ce a aflat că a înfrânt cancerul. "Momente bune. Se întâmplă. Azi e un moment bun. Ce înseamnă remisie? Am auzit cuvântul ăsta şi n-am nici cea mai vagă idee cum să reacţionez. Veste bună? DA. Copleşitor? DA", a scris ea pe Instagram.


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
30 Ianuarie 2018