Actriţa a fost diagnosticată cu cancer de sân în primăvara anului trecut. Analizele au indicat că tumorile s-au răspândit în sistemul limfatic, iar în mai 2016 a suferit o operație de mastectomie la un sân. Pe lângă tratamentul clasic, vedeta a apelat și la abordări neconvenţionale.
Pe parcursul întregii sale bătălii cu cancerul, Shannen Doherty a continuat să-și țină fanii la curent cu pașii pe care îi făcea, cu senzațiile și noutățile pe care le avea, fără niciun secret, pentru a-i ajuta pe oameni să înțeleagă mai bine prin ce trec bolnavii de cancer.
Atitudinea sa bravă și deschisă i-a adus imediat respectul presei și admirația publicului.
În ianuarie, Shannen Doherty mărturisea, într-o postare pe Instagram, că tratamentul este chinuitor, dar nu se dă bătută. "Radiaţiile sunt istovitoare. Intră în tine şi uneori abia mai poţi să ţii ochii deschişi. Puteţi vedea cât de obosită sunt, dar încă mă mişc! Orice mişcare este bună în timpul tratamentului, nu doar pentru corp, ci şi pentru minte", a scris ea.
Shannen Doherty a devenit celebră graţie rolurilor Brenda Walsh din serialul "Beverly Hills, 90210" şi Prue Halliwell din serialul "Farmece/ Charmed".
Actriţa s-a căsătorit cu fotograful Kurt Iswarienko în 2011. Acesta este cel de-al treilea mariaj al vedetei americane, care a mai fost căsătorită de două ori, cu Rick Salomon şi Ashley Hamilton, ambele mariaje durând însă mai puţin de un an.
Foto: Hepta
Posteaza comentariu