Fostul președinte american Barack Obama are câteva sfaturi pentru părinții ai căror copii adolescenți sau adulți urmează să plece de acasă. Obama, în vârstă de 60 de ani, care are două fiice cu soția sa, Michelle, l-a învățat pe Al Roker, gazda emisiunii Today, cum să procedeze atunci când fiul său va pleca la facultate.
Citește și: Hugh Jackman e îndrăgostit ca în prima zi. Mesajul emoționant pentru soția lui, la aniversarea a 26 de ani de căsnicie
Roker a menționat că fiul său, Nick, se pregătește să plece la facultate. „Tu ai trecut prin asta. Ai vreun sfat pentru noi, părinții care urmează să ne confruntăm cu un 'cuib gol'?”, l-a întrebat Roker pe Obama, ale cărui fiice, Malia și Sasha, s-au mutat din locuința părinților lor.
„Ei bine, primul truc este acela că vei plânge serios atunci când îl vei lăsa pe Nick la facultate, dar nu poți să-l lași să te vadă plângând. Deci îl lași la facultate, pleci repede, și apoi plângi în mașină”, a glumit fostul președinte.
Sasha, în vârstă de 20 de ani, este în prezent studentă, iar Malia, de 23 de ani, a absolvit Universitatea Harvard în primăvara anului trecut.
În timpul vacanțelor, familia Obama păstrează tradiția de a merge împreună în Hawaii, iar fostul președinte i-a sugerat același truc prezentatorului pentru a face față absenței copiilor deja adulți, care pleacă la facultate sau se mută singuri.
În timpul vacanțelor, familia Obama păstrează tradiția de a merge împreună în Hawaii, iar fostul președinte i-a sugerat același truc prezentatorului pentru a face față absenței copiilor deja adulți, care pleacă la facultate sau se mută singuri.
„Al doilea truc este să-i mituiești cu vacanțe frumoase - 'Hei, noi mergem în Hawaii, vreți să veniți?' - așa vor apărea”, a spus fostul președinte american, potrivit People.
Prezența lui Barack Obama în emisiunea Today coincide cu debutul pe Netflix al seriei „Our Great National Parks”.
Obama este producătorul executiv și naratorul serialului documentar.Proiectul, care este descris ca având rolul de a promova protejarea parcurilor naționale pentru generațiile viitoare, este doar una dintre modalitățile prin care fostul președinte își ocupă timpul după ce a plecat de la Casa Albă. În noiembrie 2020 el a lansat cartea „Pământul făgăduinței”.
„Nimic nu se compară cu privilegiul și onoarea de a servi poporul american, din cea mai înaltă poziție oficială. Sunt momente când îmi lipsește munca”, a declarat Obama despre viața lui de după rolul de președinte. „Dar descoperim că putem fi productivi, cetățeni care contribuie în diferite alte moduri”, a adăugat Obama.
În afara trucurilor amuzante de parenting, Obama a împărtășit cu gazda emisiunii și unele sfaturi mult mai serioase, pe care le-a atribuit soției sale.
„Michelle spune întotdeauna, și are perfectă dreptate, că misiunea noastră ca părinți este să-i învățăm pe copiii noștri să nu aibă nevoie de noi.
Și este dureros, dar când îi vezi ca oameni realizați, încrezători, buni și responsabili, atunci știi că ți-ai făcut treaba”, a declarat Barack Obama.În 2018, Fosta Prima Doamnă a Americii a dezvăluit în cadrul unui interviu că s-a confruntat cu probleme de fertilitate și a apelat la tehnica de fertilizare in vitro (FIV) pentru conceperea celor două fiice ale sale.
Michelle a declarat că a ales această procedură medicală în urma avorturilor spontane multiple pe care le-a suferit.
„Am simțit că am dat greș pentru că nu știam cât de des întâlnite sunt avorturile spontane, iar asta se întâmpla pentru că nu vorbim despre ele. Stăm cu durerea noastră, crezând că suntem cumva 'defecte'”, a declarat Michelle la acea vreme, potrivit refinery29.com.
Cuplul Obama a recurs ulterior la fertilizarea in vitro, care presupune obținerea embrionului într-un mediu controlat.
Michelle Obama a mai spus că este important să se vorbească despre pierderea sarcinilor pentru ca tinerele mame să nu sufere în tăcere."Cred că este cel mai rău lucru pe care noi, femeile, ni-l facem una alteia - nu spunem adevărul despre corpurile noastre, despre cum funcționează sau cum nu funcționează", a mai spus fosta Primă Doamnă a Americii.