Sexy, indiferent de vârstă: Raquel Welch arată senzațional la 73 de ani

La cinci decenii de la scena care a transformat-o într-una dintre cele mai dorite femei din lume, vedeta se menține incredibil de tânără.

Au trecut aproape 50 de ani de când Raquel Welch cucerea lumea în celebrii bikini de blană, dar, cu toate acestea, le face să se rușineze pe multe femei care au doar un sfert din vârsta ei. Privind-o fără să-i știi vârsta exactă, îți este imposibil să crezi că are 73 de ani.

Fostul model Playboy a avut o apariție impresionantă sâmbătă seara, la premiile designerilor de costume, eveniment desfășurat în Beverly Hills. Ea și-a asortat rochia neagră și mulată, care îi scotea în evidență silueta, cu o pereche de pantofi încrustați cu diamante și cercei argintii.

Raquel a purtat o perucă blondă, din linia ei Hair U Wear, care i se potrivea perfect, iar machiajul a ajutat-o să pară mult mai tânără, scrie cotidianul britanic Daily Mail.



Impresia pe care a lăsat-o vedeta din "Bandolero!" pe covorul roșu al galei este că la 73 de ani arată ca și cum ar avea 37 de ani. Doar ridurile din colțurile ochilor o trădează, dar acesta e ultimul lucru care i s-ar putea reproșa.



Ținuta, silueta și machiajul dau senzația că n-a trecut mult timp de când vedeta, născută Jo Raquel Tejada, făcea ravagii cu frumusețea ei. Dar asta se întâmpla tocmai în anii '60!

Welch, care are doi copii, un băiat, Damon, în vârstă de 53 de ani, și o fiică, Tahnee (51 de ani), a devenit una dintre cele mai dorite femei din lume după ce a jucat în filmul "Aventuri în preistorie/One Million Years B.C.". Deși a avut doar trei apariții în această peliculă, ea a devenit o emblemă a acelor ani, grație costumului ei din blană de capră.

Fotografia ei, realizată pe când avea 26 de ani, s-a transformat într-unul dintre cele mai populare postere, iar corpul și chipul său au devenit etalon de frumusețe în acea epocă.

"Odată cu difuzarea acelui poster faimos, totul s-a schimbat în viața mea și tot ceea ce era real a dispărut, fiind eclipsat de acel sex-simbol", declara actrița americană.



De altfel, în 2011, Raquel Welch a fost desemnată cea mai frumoasă femeie în bikini din toate timpurile, în urma unui sondaj realizat de lanţul de magazine Debenhams din Marea Britanie. Pe locul al doilea s-a clasat starleta americană Kim Kardashian. Rămâne de văzut dacă peste 40 de ani Kim Kardashian va mai intra în acest clasament...


Foto: Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
25 Februarie 2014
 

Comentarii (3)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • Emilia pe 26 Feb 2014, 16:32
    Arata bine

    Chiar arata bine la anii ei, arata fabulos la 20 , 30, 40, 50! Sunt totusi curioasa cum vor arata Lorena si Bogdan la 70 de ani! Probabil ca nici acum nu aratati prea grozav, pun pariu ca va invadeaza celulita, gusa si burta!!! Si invidia!

    2
    0

  • Lorena pe 25 Feb 2014, 17:04
    de acord.....

    de acord cu tine Bogdan@,babele astea ar trebui sa stea pe acasa si sa accepte batranetea asa cum este ea dar le cam mananca pe undeva si -si mai fac aparitia pe la gale si alte minunatii........uratele bleahhhhhhh

    0
    5

  • Bogdan pe 25 Feb 2014, 11:35
    Keops

    Vaaaii, ce e oripilitatea asta ????? Care senzational fratilor, ati inebunit ??? E o babataie infricosatoare, cu toate intinderile de piei si botoxuri si electrostimulari si toate cele ... este disgratioasa chiar si pentru cei cu fetish "granny" !!! Si mai terminati cu "arata bine pentru varsta ei" , este una dintre cele mai mari tampenii pe care le-am auzit! Daca e sa o luam asa, si Tutankamon arata FOARTE BINE pentru varsta lui ! Strabunica mea de exemplu arata mult mai rau decat el pentru ca este intr-un saculetz (unde se pun osemintele dupa 7 ani ...) .

    4
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod