Șerban Huidu, din nou la volan, la 6 ani după condamnarea pentru ucidere din culpă

Termenul deciziei prin care lui Șerban Huidu i se interzicea să conducă a expirat miercuri. De joi, prezentatorul poate urca din nou la volan.

Șerban Huidu a fost condamnat, pe 7 februarie 2013, la 4 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, în urma accidentului rutier din toamna anului 2011, în care și-au pierdut viața trei persoane. Decizia definitivă a Curții de Apel Brașov a prevăzut și o interdicție pentru Huidu de a se urca la volan în următorii 6 ani. Termenul respectiv a expirat miercuri, astfel că începând de azi, Șerban Huidu poate conduce din nou o mașină.

Tot miercuri a expirat și termenul de 6 ani de supraveghere, prin care Șerban Huidu era obligat să se prezinte periodic la serviciul de probațiune și să anunțe orice schimbare de domiciliu sau de serviciu.

Șerban Huidu a vorbit, în emisiunea "Lifestyle sănătos", despre perioada de după accidentul auto provocat în octombrie 2011, pe DN 1, în dreptul localităţii Timişul de Sus, soldat cu trei morți.

El a povestit că, imediat după accident, a fost sfătuit să meargă la psiholog, lucru pe care l-a și făcut, însă i s-a părut o prostie și a renunțat. "Eu cred că terapiile, psihologia, oamenii care au probleme existențiale sunt toate ambalate frumos, sunt un moft al societății moderne. Ele în realitate nu există. Nouă ne place să credem că trebuie să ne recuperăm, dar poate că e doar ideea mea, poate că eu am fost suficient de tare să mă recuperez singur. Eu cred în continuare că e un moft", a spus Huidu.

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Comentarii (1)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • anti criminali pe 8 Feb 2019, 10:12
    Pedeapsa pt criminal

    Criminalul acesta precum si cei care l-au scapat de inchisoare , vor fi pedepsiti pana la urma de "karma"pe care au lasat-o in urma lor \\\ sau daca vreti de pedeapsa Divina... Huidu ,un fanfaron fara scrupule si nici urma de sentimente . A distrus o familie si a lasat in urma lui numai durere pt cei care taiesc din partea familiei. Un criminal care a scapat de pedeapsa, datorita relatiei politice si securisto-comunista prin inrudire , socrul sau ramasita Ceausista in politica Romaniei de azi . Criminalul poate sa ucida din nou fara remuscari , dupa 6 ani !

    0
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod