Cu toate încercările lor de a fi din nou împreună, Selena Gomez (25 de ani) şi Justin Bieber (24 de ani) par sortiţi să-şi găsească fiecare dragostea în altă parte. Cei doi au fost mereu atraşi unul de celălalt, dar relaţia lor a fost presărată cu multe suişuri şi coborâşuri. Anul trecut, ei au reluat legătura, dar acum s-au despărţit din nou.
Mai multe surse au declarat că Selena şi Justin au decis să pună capăt relaţiei lor după ce mama cântăreţei nu a tolerat deloc faptul că ei erau din nou împreună.
Selena este foarte apropiată de mama ei, Mandy Teefey, care a crescut-o de una singură şi a susţinut-o mereu în carieră şi în lupta cu lupusul şi transplantul de rinichi. Cele două s-au certat de mai multe ori din cauza lui Justin, iar Mandy i-a spus Selenei că starul o va face să sufere din nou. De altfel, mama artistei a declarat că de mai mulţi ani nu vorbeşte cu Justin, nici măcar prin SMS, relatează Daily Mail.