Recunoscută pentru tenul ei ca de porţelan, Nicole Kidman şi-a dezvăluit secretele frumuseţii. La 50 de ani, actriţa australiană arată fabulos şi nu de puţine ori tabloidele au scris că ea îşi face tratamente estetice costisitoare, inclusiv injecţii cu botox. Vedeta susţine că nu are un regim intensiv de înfrumuseţare, ci se bazează doar pe lucruri de bun simţ. Cea mai mare grijă a sa o reprezintă soarele, de care se fereşte cât de mult poate.
Seara, înainte de culcare, Nicole foloseşte o cremă cu retinol, iar în timpul zilei foloseşte o cremă cu SPF 100 şi soluţie de sulfat de zinc.
Nicole Kidman spune că produsele de protecţie solară o ajută să prevină îmbătrânirea pielii. "Dacă tinerii ar învăţat din timp ce trebuie să facă, ar avea o piele incredibilă mai târziu", a spus ea.
Actriţa australiană a declarat recent pentru Allure despre îmbătrânire, spunând că niciodată nu s-a gândit prea mult la asta: "Mă gândesc cum eram ca adolescentă şi nu-mi făceam griji despre asta. Nu-mi băteam capul cu aşa ceva, ceea ce probabil fac şi adolescenţii acum. Cred că cu cât ne ocupăm mai mult de sănătate, cu atât ne simţim mai bine (...)".
Forma sa excelentă nu intră în contradicţie cu dieta, dimpotrivă - ea a dezvăluit că nu ţine un regim dur: "De fapt nu sunt foarte strică cu dieta mea. Mănânc cam orice, dar cu măsură. La fel şi cu fitness-ul, încerc să nu fiu prea strictă cu exerciţiile şi să le schimb ca să fiu sigură că rămân distractive", a mărturisit actriţa într-un interviu publicat în august de revista Stellar.
În martie, Nicole Kidman a avut o apariţie care a ridicat semne de întrebare asupra frumuseţii sale naturale. Ea a participat la premiile Goldene Kamera, în oraşul german Hamburg, dar avea chipul umflat vizibil, iar Daily Mail a scris că acesta ar fi semnul unei intervenţii estetice.