A fost nunta anului, așa că mireasa a făcut tot posibilul pentru a fi perfectă. Pentru asta, vedeta, care şi-a schimbat recent numele şi pe reţelele de socializare, devenind Kim Kardashian West, a apelat la un prieten foarte vechi, care o cunoaște foarte bine și pe mâinile căruia se putea lăsa cu ochii închiși: Mario Dedivanovic, un make-up artist foarte solicitat de vedete, a avut grijă ca ea să arate perfect la marele eveniment.
Mario, care a cunoscut-o pe Kim acum cinci ani, în timpul unei ședințe foto, la New York, a mărturisit că, în ciuda audienței mondiale de care s-a bucurat nunta vedetei, el nu a avut emoții în privința rolului important pe care l-a jucat în acest eveniment. "Am lucrat mult timp împreună, așa că sunt obișnuit cu chipul ei. A fost o experiență frumoasă. Ea a arătat uimitor", a spus expertul în machiaj.
Posteaza comentariu