Pentru a fi în această formă de invidiat, Ioana merge de 3-4 ori pe săptămână la sală, mănâncă foarte atent și își face periodic tratamente de întreținere corporală și rejuvenare facială.
Despre frumusețea universală, Ioana scrie frecvent în cărțile sale, fiind un subiect ce din copilărie a fascinat-o. ”Încerc să înţeleg gustul şi simţul estetic la japonezi. Este cert că îl au foarte dezvoltat. Sunt foarte atenţi la aspectul estetic al fiecărui lucru din viaţa lor: comportament, gesturi, atitudini, grădini, aranjamentele florale, ceremonia ceaiului, frumuseţea naturii, estetica morţii, a perisabilităţii, a florilor de cireş...
Înţeleg toate, sau aproape toate celelalte forme ale esteticului la japonezi, cu excepţia frumuseţii umane. Au o cu totul altă percepţie asupra a ceea ce este frumos şi ce nu, comparativ cu noi, ceilalţi oameni”, scrie Ioana Lee în primul său roman ”Ai Suru”.Scriitoarea a fost măritată cu un aristocrat japonez de care a divorțat după ce a realizat diferențele uriașe de mentalitate dintre culturile română și japoneză.
Posteaza comentariu