Scandal la „Dansez pentru tine“: de ce nu e eliminată Bianca Drăguşanu?

După primele trei ediţii ale celui de-al 13-lea sezon al show-ului „Dansez pentru tine“, Bianca Drăguşanu nu a reuşit să se facă remarcată, ajungând de două ori la duel.

Bianca a ajuns, în cea de-a treia ediţia, să se bată pentru a rămâne în concurs cu Pavel Stratan. Din păcate pentru cântăreţ, el s-a accidentat şi a fost înlocuit cu Marian Drăgulescu, gimnastul fiind protagonistul unui record negativ. Drăgulescu este singura vedetă din istoria show-ului „Dansez pentru tine“ care părăseşte concursul de două ori în două săptămâni.

Cu toate că Bianca Drăguşanu a reuşit să scape de la duel, acum a ajuns din nou acolo, în aceeaşi situaţie fiind şi Nicoleta Luciu. Din punctul de vedere al fanilor şi al experţilor, faptul că Bianca Drăguşanu este pentru a doua oară consecutiv la duel nu este unul întâmplător. „Juriul mi s-a părut puţin cam tensionat. Plus că nu am fost de acord cu notarea membrilor. Au dat note prea mari Nicoletei şi Biancăi. Cred că ei, de fapt, dau note pentru audienţe“, a spus, după prima ediţie a show-ului, Cornelia Patrichi, soţia lui Cornel Patrichi, fost membru al juriului „Dansez pentru tine“.

Aşa cum anunţa ziarul „Click“, surse din culisele emisiunii susţin că vedetele care fac audienţă mare sunt ţinute în competiţie o perioadă cât mai lungă, chiar dacă au o prestaţie slabă. În această situaţie este şi Bianca Drăguşanu, care nu se regăseşte deloc pe ringul de dans şi nu reuşeşte să danseze aşa cum ar trebui. Cu toate acestea, ea a fost ţinută în concurs de votul publicului, care nu este aşa de corect, după cum spune acelaşi Cornel Patrichi. „Părerea mea e că Bianca e cea care va fi eliminată. Politica acestui grup de aşa-zişi profesionişti e să ţină cutare sau cutare vedetă cât mai mult, pentru a aduce audienţe. Când au văzut că Bianca nu aduce audienţe, aşa cum au crezut, s-au hotărât să-i dea note mici. Eu sunt de părere că ei au renunţat deja la Bianca“, a spus coregraful pentru ziarul „Libertatea“.



Dacă votul publicului este unul „aranjat“ nu putem băga mâna în foc, însă de un lucru suntem siguri: Bianca Drăguşanu a avut foarte multe momente în care a dansat mai prost decât ceilalţi concurenţi care au plecat acasă.

Despre „votul aranjat“ a vorbit şi Liviu Stanciu, fostul prezentator al emisiunii „Vizor Monden“. „Pentru mânăria greţoasă pe care au făcut-o să păstreze o boarfă în concurs pentru audienţă, le urez celor de la PRO TV să ardă în Iad. În România, nimic nu e aşa cum pare, mai ales când e vorba de bani. Mulţi. Ce te face să crezi că nu a votat chiar PRO TV-ul în masă? Cine o votează pe Bianca?! E nesuferită şi dansează ca un portavion avariat. Poate doar Cristea a votat-o, dar ăla nu se descurcă sigur cu telefonul... e o vrăjeală pe bani mulţi, atât. Au votat cât a fost nevoie, nu prea mult, să nu-i coste... Au votat cu centrală digitală, au votat şmechereşte, crezi că a stat cineva să trimită mesaje de pe telefoane?!!...E vorba de zeci spre sute de mii de euro“, a spus acesta pe pagina personală de Facebook.

13 Noiembrie 2012
 

Comentarii (6)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • nastase pe 17 Nov 2012, 08:28
    o emisiune de ris

    sincer aceasta emisiune tinde sa devina penibila frate daca s ar anula asa toate asa isele vedete panarame si boarfe din aceasta emisiune sincer cred ca ar creste in audienta dar asa ce sa vedem o bianca siliconata in buze o nicoleta uciu sau luciu care zci ca vinde seminte cind danseaza pe birneistul de dragulescu cu fata de taran oropsit

    0
    0

  • Sergiu pe 13 Nov 2012, 13:14
    NU VEDETI ADEVARATA PORCARIE...

    daca e un concurs de dans , dc nu sunt perechile la fel de puternici ? sunt echipe acolo care sunt formati de dansatori (vedeta+concurent) , numai Pavel , Nicoleta si Bianca nu sunt ... e totul aranjat ... imi pare rau de acei copii care sper ajutor de la un system corrupt

    5
    1

  • elena pe 13 Nov 2012, 13:10
    eliminare

    ft bine ca nu a fost eliminata bianca ...si sa nu fie nici de data asta ...nici bianca nici nicoleta ...sa ramana pana in finala ..ele muncesc ft mult si merita ..sa ramana in competitie ...

    0
    9

  • alexandra pe 13 Nov 2012, 10:36
    b.d.

    bianca e la al doilea duel acum, nu a fost la 7 dueluri, asa cum scrieti voi. da, e varza la dans. nici nu stiu daca mai aduce audienta, pentru ca arata ca un schelet ambulant si plastifiat si se misca precum o matura, dar in fine, cand e vorba de bani nue nimic exclus. pe de alta parte, are cine s-o voteze. toata mass-media, toti fotbalistii cu care s-a culcat, toti designerii care au avut-o prin prezentari, toti prezentatorii de showuri proaste, pentru ca toti au bani, nu se uita ca un sms costa n-spe euro.

    10
    1

  • monica pe 13 Nov 2012, 09:07
    bianca

    MAI FRATILOR NU MAI PROMOVATI NULITATI O NULITATE MAI MARE CA SI BUZATA DE BIANCA SI PROASTA DE LUCIU NU MAI EXISTA IN ROMANIA -NU POT SA INTELEG UN OM CU CARTE CUM POATE APRECIA UNA CA SI BIANCA ,LUCIU ,ZAVO SI MULTE ALTELE CARE NU AU NIMIC IN NCAP AU CUR SI TATE ATAT ,DACA IN ROMANIA VALORILE IS DUPA ASA CEVA VAI DE NOI

    16
    2

  • hincu pe 13 Nov 2012, 09:01
    ce mai trasmitem in ziua de azi

    astia baga toate pitipoancele , care vezi doamne le aduce audienta, dar nu e asa, daca e un concurs , apoi concurs sa fie, deci sa mai vedem fete noi, fete serioase care4 dupa cum zice si concursul lupta pentru ceva, am ajuns ca in societatea de azi sa nu mai triumfe dreptatea, corectitudinea,si alte valori ,ci minciuna trasul pe sfoara,magaria falsul si alte chestii negative , asta vor invata si copii nostrii sa ajunga sa faca orice pentru a obtine ceva , vai de noi

    12
    0

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod