S-a „cuminţit“ DiCaprio? Noua lui iubită ar putea fi ultima

Starul american pare să-şi fi găsit, în sfârşit, perechea potrivită


Leonardo DiCaprio va juca într-un film despre criminalul Charles Manson pe care îl va regiza Quentin Tarantino, programat pentru lansare în vara anului 2019, informează Variety. În această producţie va fi distribuită şi fosta lui colegă de platou, Margot Robbie.

Cuplul sudat pe care cei doi l-au format în „Lupul de pe Wall Street“ a stârnit unele speculaţii. Surse citate de revista Woman's Day susţin că soţul actriţei, Tom Ackerley, e deranjat de faptul că aceasta ca juca din nou alături de Leo.

Tarantino şi-a făcut echipa pentru producţia sa despre criminalul în serie Charles Manson, iar Margot şi Leo sunt oameni-cheie în distribuţie.

Sursa citată de Woman's Day susţine că Tom Ackerley (28 de ani) este îngrijorat de faima de "cuceritor irezistibil" pe care o are Leonardo DiCaprio. "Când filmează împreună iese ceva electric. Tom nu se teme pentru că n-are încredere în Margot, ci pentru că Leo este cel mai în vogă burlac de la Hollywood, iar Margot e genul lui", a spus persoana menţionată sub protecţia anonimatului.

Declaraţia pe care actriţa a făcut-o în iulie 2014 a lăsat loc de multe interpretări: "Încă mă mai ciupesc ca să fiu sigură că s-a întâmplat cu adevărat.
Leo a fost mereu actorul meu preferat. Toate prietenele mele m-au întrebat dacă știe să sărute și le-am răspuns că este extraordinar de bun"
, a povestit actrița pentru revista People despre colaborarea cu DiCaprio.

Întrebată dacă a simțit că se înfiripează ceva între ea și Leo, după sărutările împărtășite în cadrul filmărilor, Margot Robbie a negat, punând totul pe seama muncii. "Nu avea cum să se înfiripeze ceva. Trăgeam duble câte 17 ore pe zi și totul ajungea să fie mult prea greu și obositor", a spus vedeta.
 
La momentul filmărilor pentru "The Wolf Of Wall Street", Margot începuse relaţia cu actorul britanic Tom Ackerley.
Cei doi s-au căsătorit în 2016.

Leonardo DiCaprio - care nu a mai apărut în niciun film de la "The Revenant", de Alejandro G. Iñárritu, pentru care a primit un premiu Oscar pentru interpretare în 2016 - va juca în lungmetrajul lui Tarantino rolul unui actor în vârstă rămas fără slujbă.

Margot Robbie va apărea în rolul actriţei Sharon Tate, care, la momentul în care a fost asasinată de membri ai sectei lui Charles Manson, în 1969, pe când era însărcinată în opt luni şi jumătate, era soţia regizorului Roman Polanski.


Foto: Daily Mail, Hepta

Sunt întotdeauna la curent cu știrile interne și externe. Îmi place să vă aduc noutăți din viața vedetelor și povești din toate colțurile lumii.
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod