Banderas nu se dezminte: după divorţ, a rămas acelaşi tip şarmant, cu mare trecere la femei, şi în ciuda diferenţei de vârstă (19 ani) Iubita lui, Nicole Kimpel, are toate motivele să se simtă privilegiată: starul ţine foarte mult la ea şi nu mai pridideşte cu gesturile romantice. Practic, Banderas nu a îmbătrânit, e acelaşi bărbat cuceritor de la 30 de ani.
Sâmbătă seară, actorul şi parteneral lui au participat la o slujbă religioasă în Malaga (Spania). Îmbrăcat elegant, într-un costum negru şi cu cămaşă albă din satin, Antonio arăta impecabil.
În apropierea bisericii, Antonio a cumpărat de la un vânzător ambulant un trandafir roşu pe care i l-a dăruit iubitei sale. Un gest frumos, care îi confirmă renumele de cuceritor.
În decembrie, divorţul actorilor Melanie Griffith şi Antonio Banderas a fost finalizat în Statele Unite. Potrivit site-ului contactmusic.com, citat de Mediafax, Banderas îi va plăti actriţei Melanie Griffith o pensie alimentară de 65.000 de dolari pe lună, potrivit unor documente oficiale publicate în presa americană, după ce un judecător de la Tribunalul pentru chestiuni familiale a semnat actul ce a marcat finalizarea divorţului celor două vedete.
Cei doi actori s-au despărţit în 2014, după o căsnicie de 18 ani, şi au încheiat o înţelegere în privinţa modului în care îşi vor împărţi veniturile şi bunurile comune, în luna iulie. Divorţul lor a fost însă finalizat abia la finele anului trecut, prin semnătura acordată şi de un judecător de la Tribunalul pentru chestiuni familiale din California.
Posteaza comentariu