România: Sexoasele de ieri şi de azi

De fiecare dată când apare câte o vedetă nouă avem impresia, mai ales în această epocă, că ea este cea mai dezbrăcată, cea mai lipsită de inhibiţii, cea mai fiţoasă sau cea mai abilă. Trebuie să spunem că nu este chiar aşa şi că singura diferenţă notabilă este cea a trecerii timpului. Atunci când au apărut vedetele mari, consacrate, cum ar fi Mihaela Rădulescu, Andreea Marin sau Loredana Groza, fie eram prea mici, fie a trecut foarte mult timp de atunci şi am uitat ce fel de promovare au ales.

Uitându-ne pe imaginile din trecut o să observăm că şi Rădulescu sau Marin au apărut dezbrăcate, şi ele au fost implicate în scandaluri de tot felul şi ele au fost prinse pe picior greşit. Sigur, în timp, ajutate de schimbări şi noi apariţii, ele au reuşit să-şi cureţe imaginea, să se transforme în aceste dive care astăzi susţin adevărate lecţii de morală.

Nu simpatizăm nici cu unele, nici cu altele, însă este important de menţionat că, păstrând proporţiile, fiecare dintre divele de ieri sau de astăzi s-au folosit cam de aceleaşi strategii de promovare.
1 din 6

Daniela Gyorfi sau Daniela Crudu?

Amândouă au mizat pe sexualitate. Pentru ambele vedete nuditatea a fost cheia către succes. Să ne amintim ce valuri stârneau apariţiile indecente (vestita rochie din plasă, de exemplu) ale Danielei Gyorfi, în anii '90. Amândouă provin din familii modeste, Gyorfi îşi îngrijeşte singură mama de zeci de ani, Crudu a crescut într-un apartament modest din Ferentari. La un moment dat, amândouă au fost blonde.

Ce le diferenţiază? Maturitatea, clar. Daniela Gyorfi a reuşit, în timp, să-şi "spele" imaginea, să se cizeleze, să facă alegeri cât de cât inspirate la capitolul promovare. În schimb, Daniela Crudu este în perioada de experimentare. Este tânără, o mai ţin balamalele, cum se spune, încă îşi permite. Îşi mai scoate chiloţii în direct, mai dă o replică voalat indecentă, mai face câte o vizită... din prietenie la Ioan Niculae, cu elicopterul.
1 Iunie 2011
 

Comentarii (21)

POSTEAZA COMENTARIU
Afiseaza:Cele mai recente|Cronologic

  • roxana pe 25 Iun 2011, 14:15
    @lore

    Intr`adevar trebuie sa recunoastem Inna are voce..dar cum sa se faca model la 1.50 m?:))) asta chiar e buna..trebuie sa ai peste 1.68 in Romania doar ca sa apari in diferite pictoriale(daca nu esti vedeta)..si ca sa faci modeling iti trebuie minim 1.72..

    0
    0

  • Alyce pe 6 Iun 2011, 19:32
    Loredana Groza sau Corina

    2 femei superbe....nu ai ce compara....

    2
    0

  • iuliana pe 2 Iun 2011, 16:15
    nu sunt de acord.

    Daca tot bateti moneda pe Marin si Radulescu, as avea ceva de punctat. Ele au pozat: provocator, sexy, senzual sau cum vreti sa ii spuneti. Dar, ATENTIE! Femeile au o cariera de 15-20 de ani in spate...au muncit pentru a capata acest statut..nu de diva, ci de om de televiziune adevarat. Ori, pitipoancele de astazi ce fac? Ce face Moni? Ce face Giorfy? Canta, sunt modele? Ele vor lasa ceva in urma? In afara de a se dezbraca, ce mai fac? Isi povestesc viata intima la TV. Pai, A. Marin vorbeste despre familia ei in termeni generali...nu ce face dimineata, la pranz si seara. E o femeie decenta si discreta. Asa ar trebui sa vorbeasca fiecare despre familie. Nu sa facem reality show-uri si alte mizerii.

    14
    1

  • Sever pe 2 Iun 2011, 16:07
    Mihaela vs Bianca

    Trebuie sa fi cel putin prost crescut sa compari o femeie valoroasa cu o sintetica. Nu mai inteleg nimic.

    6
    12

  • delia pe 2 Iun 2011, 15:54
    ce comparatii

    Inna are 24 de ani, Andreea Marin are 36. Si in plus, Inna e fitoasa de parca ar fi Madonna. Sa se bucure de succes cat mai poate...e doar un produs trecator...cum e si Lady Gaga. Mare cantareata, ce sa zic. Andreea este o femeie care arata bine la varsta ei...si e naturala. Nu vrea sa para ce nu e...ca altele! @ Un articol jenant...

    15
    1

  • anca pe 2 Iun 2011, 15:24
    ...

    popasus - ascult-o pe Inna si lasa tu comparatiile de doua parale. Andreea Marin chiar nu are fite. E o persoana k-lumea, dar invidiosii vor arunca mereu cu pietre in ea. Si ce daca!

    12
    3

  • nu conteaza pe 2 Iun 2011, 13:46
    pentru lore

    eu cred ca tu habar nu ai ce vorbest...trebuie sa trecem peste invidie si sa nebucuram pentru cei care ne reprezinta tara cu succes....an ascultat inna live si am auzit si parerea unor specialisti, chiar are voce fata asta....bravo ei pentru tot ce a reusit si ar trebuie sa fim mandri de ceea ce a reusit ea......

    0
    8

  • popasus pe 2 Iun 2011, 12:22
    inna da vacuta zana ba'

    cu parere de rau andreea marin nu s-a dezbracat ca nu are ce arata. are fata si atat. iar daca discutam de fite nu cred ca exista cineva in romania asta care s-o ajunga. iar daca nu era gretosenia aia de emisiune urmarita cu interes pe la sate si de pensionari nu auzeam de gretoasa asta. ascultati parere de un umil purtator de "oua". inna e clar mult peste din toate punctele de vedere.

    2
    14

  • hana montana pe 2 Iun 2011, 09:54
    heh?

    sexoasele de ieri erau mai naturale,sexoasele de azi,doar fardul este de ele,si nu au farmecul celor de ieri,care inca stau bine,milfe...ina este un gnom mic,simpatic,nu foarte hot...per total...toate sunt frumoase cu mici sau mari plusuri si mici sau mari minusuri...

    11
    1

  • lore pe 1 Iun 2011, 16:27
    hm...

    @ em - Inna este o fetita care a ajuns vedeta peste noapte. Nu stiu cum...chiar nu stiu. Ca voce n-are...ca arata nu-stiu-cum e absolut problema ei. Sa se faca model!

    15
    3

  • em pe 1 Iun 2011, 16:02
    inca oleaca si ma mut!!!

    imi explica si mie, va rog cineva cine ii ''inna'' asta?? c a facut ea, sa fie comparata cu andreea marin?? helllloooo.....romania!!!!!!!! trezeste-te.....nu mai promovati pitimoancele, gen curdu, dragusanca, inna!!!! o zi buna eva.ro

    20
    4

  • Adriana Vlad pe 1 Iun 2011, 14:44
    Pentru Elisa, ENM si Ancai

    Sincer nu stiu de ce criticati articolele, precum si jurnalistii... nu va obliga nimeni sa le cititi, si totusi o faceti. Eu zic ca cel mai bine ar fi sa faceti ceva folositor pentru propria persoana, decat sa va pierdeti vremea criticand.

    2
    15

  • Daissy pe 1 Iun 2011, 14:39
    sexoasele...

    A fost odata, o scoala romaneasca... cand intra la facultate cine dorea, dar iesea cu diploma cine putea! Azi insa, s-au mai simplificat lucrurile si toti/toate au diplome!!! Iar titlul... ma gandeam la sexoasele de ieri, cele din anii 30-40 sau anii 50... nu cele de acum 4-5 ani! Vorba ceea, ce putini am fost si ce multi am ramas! Sa fim sanatosi, ca ... de incultura nu ducem lipsa...

    10
    1

  • Ancai pe 1 Iun 2011, 13:22
    @ ENM

    Daca astia sunt jurnalisti, eu am un premiu Nobel pe birou. Ce se intampla aici e o trebusoara ieftina, nu cred ca are vreo legatura cu o profesie anume. Si eu as fi curioasa sa stiu cum se ajunge pe site-ul asta, ca producator de articole pe banda rulanta.

    10
    1

  • ENM pe 1 Iun 2011, 12:52
    pacat

    Un articol slab intr-o tara si mai slaba! Uite cum mai mananca si altii o paine. Care-s criteriile de selectie ptr a ajunge sa scrii articole? Vad ca multi se inscriu la Junralism si tot atatia termina. Ma intreb oare: cati sunt competenti? Pacat Romaniei care, prin oameni ca voi, continua sa se duca-n jos.

    13
    1

  • alexandra pe 1 Iun 2011, 10:31
    asemanari?

    numai intre corina si loredana, care-s amandoua niste nonconformiste, si intre gyorfy si crudu, care-s amandoua niste jartele, pot vedea asemanari. restul n-au nicio treaba. cel putin inna cu andreea marin...????? una e prostuta si se preface care are voce, avand in spate o echipa care o face sa fie ce e, iar cealalta e inteligenta, a reusit pe propriile picioare, la noi.

    20
    1

  • ileana.voicu pe 1 Iun 2011, 09:20
    @elena, @elisa

    Dragele mele, va multumesc pentru atentionare, dar "cine munceste, greseste". Va pup. Ileana

    2
    2

  • rosanita pe 1 Iun 2011, 05:54
    vedete?

    Ce vedete avem? Dar prin ce har s-au afirmat? Cred ca nu avem o OPRAH sau macar pe cineva sa invete de la ea. Toate asa-zisele dive ale noastre s-au afirmat cu fundul gol calare pe-un porcoi de bani al vreunui bogatan de dupa '89 controversat normal fara iesire din tipar. Sincer imi pare rau dar chiar nu vad vreo vedeta intre cele enumerate!

    4
    12

  • elisa pe 1 Iun 2011, 00:03
    HA HA!

    Bravo Elena! Lovitura sub centura pt. dna. "ziarista". Macar de-ar fi la prima abatere. Referitor la subiect, nu putem sa le comparam pe Andreea Marin Banica, Loredana, s.a.m.d. cu piti dragusanu & co. Sa fim seriosi. Inca un articol FOARTE SLAB...

    19
    4

  • elena pe 31 Mai 2011, 23:27
    vai de mine!

    "Monica Columbeanu v-a învăţa" VA SE SCRIE LEGAT;)

    15
    2

  • Andra T. pe 31 Mai 2011, 19:55
    !!!

    Una este să te dezbraci (să apari ȋn reviste gen Playboy), alta e să fi sexy. De pildă, Andreea Marin a avut parte de pictoriale decente, ȋn proporţie de 95%. Ţin minte o singură poză care a făcut vâlvă şi atât. Până şi ȋn revista de bărbaţi FHM, a pozat curat...senzual, cel mult. Să fim serioşi...nu se compară cu dezbrăcatele drăguşanu şi chiar Răduleasca...uitaţi-vă cât de "decente" sunt pictorialele cu Mihaela şi apoi mai vorbim. La capitolul scandaluri, iar nu există comparaţii. Dar nu mai dezvolt subiectul pentru că aş scrie mult şi bine, dar DEGEABA!

    21
    6

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod