Da click pe poză pentru a o mări pe Bianca.
Despre Bianca Drăguşanu se spune că este cea mai operată vedetă de la noi. Dacă ar fi să facem o comparaţie între imaginea pe care a afişat-o acum 10 ani la emisiunea "Din dragoste" şi cea pe care o are astăzi, diferenţele sunt clare şi nu pot fi contestate de nimeni. Specialiştii spun că aceste intervenţii, dacă au fost făcute în România, au costat-o pe vedetă în jur de 10.000 de euro plus întreţinerea care e în jur de 2.000 de euro pe lună.
Aşa cum se întâmplă în aproape toate cazurile, vedeta nu recunoaşte toate intervenţile estitice pe care le are, susţinând că a trecut pragul unui cabinet de chirurgie estetică de doar două ori, prima dată pentru implanturile cu silicon, iar cea de-a doua oară pentru scoaterea aluniţelor.
Oamenii o cred pe cuvânt, dar ce ne facem când specialiştii o dau de gol? Adina Alberts, bunăoară, medic primar şi asistent universitar la Clinica de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă a Spitalului de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" o contrazice şi expune numărul şi felul operaţiilor estetice la care a apelat asistenta lui Dan Capatos: "În afară de dinţi, silicoane, botox şi aluniţe scoase, operaţii de anvergură nu are. Cred că şi-a injectat botox pe frunte, şi-a făcut un lifting şi tatuaj la sprâncene, şi-a scos aluniţele care erau inestetice şi şi-a făcut implanturi cu silicon la sâni. În privinţa greutăţii, nu cred că a suferit vreo intervenţie chirurgicală. Ea avea aceeaşi constituţie masculină. I-am recomandat să-şi opereze gambele. Chiar şi fundul trebuie lucrat, fiind ca al unui bărbat", declară medicul pentru Ziarul Ring.
Dacă ar fă vorbim despre costuri, acestea au fost "listate" de medicul estetician George Ciolacov, care a făcut o estimare financiară a frumuseţii pe care o posedă Bianca Drăguşanu: "Şi-a făcut o lucrare stomatologică la un preţ de 2.000-3.000 de euro. Buzele, în funcţie de ce i s-a injectat, pot fi 300-400 de euro şedinţa (sper că nu i s-a injectat ulei de silicon, că doar nu e tractor). Sânii au costat 3.000-4.000 de euro. Ţinând cont că a slăbit per total, presupun că nu şi-a făcut o lipoaspiraţie. Preţurile de mai sus sunt valabile dacă s-a operat în România".
Punct cu punct, investiţia ar fi:
- Botox în frunte - 250 de euro
- Umplere riduri şi şanţuri - 300 de euro
- Lucrare stomatologică - 3.000 de euro
- Acid hialuronic în buze - 250 de euro
- Implanturi mamare - 3.000 de euro
- Lipoaspiraţie obraji şi bărbie - 800 de euro
- Lipoaspiraţie talie - 1.000 de euro
- Aluniţe - 500 de euro
- Gene false - 50 de euro
- Întreţinere lunară - 2.000 de euro